• Directorii din tech spun că mulți aplicanți nici nu sunt reali.
  • Fenomenul e în creștere în joburile remote și afectează recrutarea globală.
  • Unele companii preferă acum interviuri fizice pentru etapele finale.

Recrutarea online vine cu un nou tip de înșelătorie. Tot mai mulți „candidați” nu sunt ceea ce par. La interviu vine un A.I., nu omul din CV, scrie CNBC.

Mai mulți CEO din tech, inclusiv Barrett O’Neill de la Symmetry Group, au raportat cazuri de candidați care folosesc chatboți A.I. sau actori pentru a susține interviuri în locul lor. Unii aplicanți trimit CV-uri convingătoare, dar la întâlnirea video apar voci generate sau fețe care nu corespund cu profilul real. În alte cazuri, se folosesc telepromptere cu răspunsuri generate de A.I., iar întrebările sunt preluate automat de un sistem de răspuns rapid.

Ce impact are fenomenul asupra companiilor tech?

Directorii spun că fenomenul devine comun mai ales în posturile remote, unde controlul e mai dificil. CEO-ul de la Buildforce a dezvăluit că a descoperit candidați care nici măcar nu erau persoanele reale din CV. Aparent, aceștia plăteau pe cineva să le ia interviul sau foloseau A.I. pentru a simula prezența. Unele companii au început deja să implementeze verificări biometrice, camere duble și întrebări imprevizibile pentru a depista tentativele.

Recomandări

TRUMP SE VEDE CU GOLDBERG
„RĂZBOIUL CARE N-AR FI”
CE CREDE PUTIN?
TRUMP DĂ VINA PE UCRAINA
GAZA RĂMÂNE FĂRĂ AJUTOR
UCRAINA PROPUNE PACEA

Tehnologiile de verificare facială, cerințele de a arăta acte de identitate live și testele tehnice în timp real devin tot mai frecvente. În plus, unele companii preferă acum interviuri fizice pentru etapele finale, chiar și în joburi remote. CEO-ul unei companii de securitate IT a spus: „Ceea ce vedem e doar vârful icebergului. A.I.-ul nu e doar o unealtă de muncă, ci și de înșelătorie”.

Citește și