• Repornirea economică şi socială pre-pandemie va dura ani, nu luni, consideră expertul CNN Stephen Collinson
  • Stephen Collinson oferă explicații despre repornirea economiei şi modul în care se va produce ea
  • „O cafenea cu 6 angajaţi înainte va avea acum doar 3. Un scenariu care va fi repetat de milioane de ori“, e de părere Collinson

Dacă te întrebi cât va dura ca economia să își revină, Stephen Collinson, trimisul CNN la Casa Albă şi analist al postului TV american, îți dă răspunsul. „O cafenea care avea 6 angajaţi înainte s-ar putea să aibă doar 3 după. Şi nu există garanţia că va mai reveni la numărul vechi. Acest scenariu va fi repetat în milioane de cazuri“.

Donald Trump, care spune că revenirea la situaţia de dinaintea epidemiei de coronavirus va dura luni, este contrazis de Collinson, autor al Meanwhile in America, de la CNN, care consideră că va dura ani.

Analistul CNN avertizează că multe domenii, ca HoReCa şi serviciile, vor lucra cu mai puţini oameni: „Mai puţini lucrători înseamnă mai puţini oameni care să cumpere maşini sau să meargă în vacanţe – ceea ce înseamnă că industrii precum turismul, distracţia şi ospitalitatea vor suferi pe termen lung. Dacă această luptă împotriva coronavirusului va fi câştigată, va urma cea pentru reînvierea Americii. Vorbim despre ani, nu despre luni“.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Te-ar putea alarma faptul că analistul consideră că teama şi normele de distanţare socială care vor apărea post-pandemie ar putea face ca unii să nu se mai poată întoarce la activităţile lor: „Oameni care niciodată până acum nu apelau la băncile de alimente au ajuns să o facă, iar rata şomajului se apropie de cea din timpul Marii Crize a anilor 1930. E o poveste care se petrece peste tot pe Glob“

Sursă foto: Profimedia