alephnews Vezi versiunea web

România a intrat în recesiune tehnică. Cristian Hostiuc: „Guvernul a crescut taxele și impozitele, economia a scăzut, și cu ce ne-am ales? Până se implementează planul de relansare a investițiilor propus de Bolojan, i se termină guvernarea”

Sandu Maria · 13 feb. 2026, 19:19

România a intrat în recesiune tehnică. Cristian Hostiuc: „Guvernul a crescut taxele și impozitele, economia a scăzut, și cu ce ne-am ales? Până se implementează planul de relansare a investițiilor propus de Bolojan, i se termină guvernarea”


Suntem în recesiune tehnică, dar „temporară”, cum spune Bolojan! Acesta este verdictul pe care îl dă Institutul Național de Statistică, după ce în trimestrul 4 din 2025, PIB-ul României scade cu 1,6%, pe seria ajustată sezonier. Datele de la INS vin după ce Comisia Europeană anunța în 2025, că PIB-ului României va avea o creştere, de 0,7% pe întregul an. Dar nu s-a întâmplat.

Și astfel, economia României, administrată de Bolojan, a intrat în recesiune tehnică, după două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului real.

Ce înseamnă această recesiune tehnică, care e „temporară” după spusele lui Bolojan?

Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar: „Deci, în primul rând, nu este o criză. Aici are dreptate Bolojan. Criza se măsoară în alt fel. Adică, noi nu avem disponibilizări masive, falimente masive, tăieri de salarii. Nu suntem nici pe departe față de ce s-a întâmplat în perioada 2009-2010, 2011-2012. Deci, suntem departe de acolo. 

Recesiunea tehnică este un concept adus de economiști în care ai două trimestre consecutive de scădere economică. Noi, pe tot anul 2025, am avut creștere economică de 0,6%. Problema este că noi nu avem un plan pentru acest an, un plan de revigorare a creșterii economice. 

Planul de relansare a investițiilor, anunțat de Premierul Bolojan și Ministrul Finanțelor, își va produce efecte legislative în 3, 4, 6 luni, iar până se implementează, se termină această guvernare. Sau Premierul nu va mai fi Premier.

Din păcate, retorica atât a PSD-ului, care este, să ne uităm, principalul partid de guvernare, la adresa Premierului Bolojan, plus retorica Premierului Bolojan – care tot vorbea de ajustări, necesitatea ajustărilor, necesitatea restructurării – nu ne ajută deloc, sau nu ne-a ajutat deloc și nu ne ajută în continuare.

Guvernul nu a făcut nicio ajustare. Noi, în afară de creștere de taxe și impozite, nu am avut altceva, adică nu s-a clintit nimic din aparatul administrativ. Și atunci, lumea este foarte nervoasă. 

Adică au crescut taxele și impozitele, economia a scăzut, și cu ce ne-am ales? Pe Premier nu îl ajută în continuare nici discursul lui, care spune că „măsurile erau necesare, că am fost pe marginea prăpastiei, că economia va produce rezultate” – nu de alta, dar nu îl crede nimeni în acest moment. 

România e printre puținele țări – cred că noi și Irlanda – care înregistrează scădere economică în T4, în condițiile în care nu s-a întâmplat nimic deosebit la nivel geopolitic. 

Noi nu am avut o criză financiară internă, când dimpotrivă, piața financiară a mers foarte bine. Dintr-odată ne-am trezit cu această scădere economică.

Și mi-e teamă să nu ajungem – dacă mai țipă unii la alții, că au și această retorică negativă –  în punctul în care companiile și consumatorii vor da și mai mulți pași înapoi. 

România are bani, are foarte mulți bani în acest moment. Adică, bani sunt și la nivelul nostru, și la nivelul populației, la nivelul economiștilor, sunt și la fondurile de investiții, sunt și bani din fondurile europene -dar uite că sentimentul pe care îl introduc în economie, atât Premierul Bolojan, cât și PSD-ul, cât și toată această Coaliție, îi determină pe oameni să fie extrem, extrem de prudenți, unii chiar speriați. 

Fiecare își pune problema în acest moment, „Domne, dacă urmează alte majorări de taxe și impozite? Dacă îmi sare business plan-ul în aer?”

Toată lumea are scăderi, dar această scădere nu vine pe fondul lipsei de bani, cum a fost în criză de acum 15 ani, ci vine pe fondul acestei retorici, care începe de sus, și care îi determină pe oameni să fie extrem, extrem de prudenți”.

Cine câștigă lupta asta, Bolojan versus Grindeanu?

Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar: „Inevitabil va fi un switch, ca să zic așa. PSD-ul vrea să fie partid de opoziție, dar să rămână la guvernare cu accesul la bani, da? Și l-au găsit pe Premierul Bolujan inamicul public numărul 1. De fapt, toată lumea l-a găsit pe Bolojan inamicul public numărul 1. 

În partea cealaltă, nu-l ajută pe Premier nici retorica lui. Adică el nu poate să iasă în față și să vândă românii, să vândă companiilor o speranță pentru viitor că va reuși să relanseze economia. Repet, pachetul de măsuri pe care l-a propus este extrem, extrem de greu de implementat. Din punct de vedere legislativ, îți trebuie între 3 luni și 6 luni de zile, având în vedere birocrația românească. Și, în cel mai fericit caz, își va produce efectele într-un an, 2, 3, 4, când nimeni nu va mai fi la guvernare. Că vin alții să se bucure de rezultatele de astăzi”.