România ar putea primi granturi de până la 250.000 de euro, de la Google, pentru alfabetizare digitală. Până când se pot depune aplicațiile

România nu stă deloc bine la capitolul digitalizare. Dar dacă autoritățile nu par a fi preocupate de acest lucru, ne sare în ajutor Google.

A fost lansată competiția Impact Challenge, dedicată țărilor din Europa Centrală și de Est.

Scopul acesteia este de a susţine alfabetizarea digitală şi incluziunea economică. Investiția se ridică la două milioane de euro.

Vor fi oferite granturi de la 50.000 până la 250.000 de euro României și altor 10 țări din regiune.

Tehnologia a fost colacul de salvare pentru multe dintre afacerile și comunitățile europene în timpul pandemiei.

Iar scopul acestui proiect este de a redresa economia prin conceptul de incluziune socială. În 2020, Google a ajutat 39.000 de români să-și dezvolte abilităţile digitale.

Pentru obținerea acestor granturi, cei interesați pot aplica până pe 1 martie.

Exit mobile version