- Deputatul Sebastian Burduja vrea o lege care să reglementeze criptomonedele.
- Fondatorul Fundației Bitcoin, Brock Pierce, a venit azi la București.
- Brock Pierce are o avere de 1 miliard de dolari
- În Statele Unite ale Americii, oamenii au mai mulți bani în criptomonede decât în conturi de economii.
- FBI înființează o unitate specială care va analiza activele digitale.
România ar putea reglementa piața criptomonedelor. Deputatul PNL Sebastian Burduja vrea un proiect de lege ca plățile cu Bitcoin, Ether sau eGold să se poată face legal.
Advertisment
Ieri, la București s-au adunat mai mulți lideri din industria criptomonedelor împreună cu reprezentanți ai Autorității de Digitalizare a României, care au discutat despre avantajele reglementării. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost și el invitat, însă nu a participat.
Sebastian Burduja, deputat PNL: „Deci în loc să aducă aici acești bani în România și să-i investească aici, să-i pompeze în economia românească, vor ajuta economiile altor state. Lucru care se întâmplă și în prezent.”
Recomandări
Printre cei prezenți la eveniment s-a aflat și Brock Pierce, creatorul fundației Bitcoin și fondatorul Mastercoin. Pierce are o avere estimată la 1 miliard de dolari
Brock Pierce, antreprenor: „Totuși asta e mai mare decât Bitcoin, este vorba de a îmbrățișa viitorul. Tehnologia și inovația este răspunsul pentru cele mai multe probleme din lume. Noul primar al orașului New York, Eric Adams a zis că vrea să facă din oraș capitala mondială a lumii pentru Bitcoin. Uitați-vă la Dubai, uitați-vă la Singapore, tot ce trebuie să faci acum este să îmbrățișezi viitorul.”
Surpriza vine din Statele Unite. Numărul americanilor care dețin criptomonede este mai mare decât al celor care au conturi de economii. Datorită creșterii acestui fenomen, FBI va înființa o unitate specială care va analiza sistemele blockchain și activele vituale. Și Departamentul de Justiție al SUA a numit un procuror pentru asta.
Partenerii noștri