- România a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de vehicule comerciale de 42,5% în mai, față de mai 2019.
- Față de primele cinci luni ale anului 2019, scăderea din 2020 este de 40,5%, anunță Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
- În UE27 au fost înmatriculate, în luna mai, 109.431 de vehicule comerciale, cu 87.424 unități mai puține decât în 2019.
Înmatriculările de vehicule comerciale în UE27, în luna mai, 2020 au fost cu 44,4% mai mici decât cele din luna similară a anului 2019, aceasta fiind a treia luna consecutivă de scăderi semnificative (-47,3% în martie și -67% în aprilie).
Advertisment
În total, în UE27 au fost înmatriculate, în luna mai, 109.431 de vehicule comerciale, cu 87.424 unități mai puține decât în luna similară a anului precedent.
Defalcat, grupul țărilor EU14 a înregistrat în luna mai 2020 o scădere de 43,2 % față de luna similară din 2019, în timp ce țările nou intrate (U12 – fără Malta), una de 52 ,2%.
Recomandări
Romania a înregistrat o scadere de 42,5% față de luna mai 2019.
Ca urmare a datelor din luna mai, pe ansamblul primelor 5 luni din 2020, vehiculele comerciale consemnează în UE27 o contracție generală de 36,7%.
Defalcat, grupul țărilor EU14 a înregistrat în 2020 o scădere de 36,5% față de aceeași perioadă din 2019, în timp ce țările nou intrate (E12), una de 37,8%. În acest context, România a înregistrat o scădere de 40,5%.
În interiorul acestor cifre, avem segmentul vehiculelor comerciale ușoare cu o scădere, în mai, de 41,3% față de luna similară din 2019 (în Romania, doar -15,8%).
Ca urmare, după 5 luni din 2020 , acest segment înregistreaza, pe ansamblul UE, o scădere totală de 36,4 % (37,1% EU14 și 30,4% EU12).
România, consemnează pe acest segment, pe ansamblul celor 5 luni din 2020, o scădere de 26,3% față de perioada similară a anului anterior.
Autorul articolului: Dorin Oancea
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri