România poate pierde temporar 1,1 miliarde de euro din următoarea tranșă de fonduri europene PNRR. Care sunt motivele

România pierde temporar 1,1 miliarde de euro din cererea de plată numărul 3, care trebuia să aibă valoare totală netă de 2,3 miliarde de euro. Guvernul are la dispoziție șase luni să îndeplinească jaloanele restante și să mai recupereze din bani.

Cererea de plată numărul 3, în valoare netă de 2,3 miliarde de euro, a fost depusă de România în decembrie 2023, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). După aceasta, procesul de aprobare la Comisia Europeană trebuia să dureze 2 luni, dar iată că a trecut aproape un an de la depunerea cererii și MIPE și Guvernul României nu au reușit să ia cei 2,3 miliarde de euro.

Un jalon neîndeplinit de România se referă la numirile pe funcții de conducere în companiile de stat din energie și la operaționalizarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Aici, foștii șefi au demisionat, deși unii dintre ei au rămas interimari chiar dacă au fost considerați incompatibili și în conflict de interese.

În august 2024, după o vizită la Bruxelles, premierul Ciolacu a spus că Guvernul are în vedere și posibilitatea ca România să renunțe la o parte din fondurile europene din cadrul PNRR pentru a putea păstra actualul prag de impozitare a microîntreprinderilor. 

Comisia Europeană a spus, într-un document, că guvernanții români lucrează la o reformă a regimului de taxare a microîntreprinderii, care are potențialul de a aduce venituri semnificative la bugetul de stat și de a reduce deficitul bugetar pentru anul 2025. 

Exit mobile version