România primește peste 4 miliarde de euro pentru investiții în digitalizare de la Comisia Europeană

Primim noi fonduri pentru dezvoltarea diverselor domenii în România. De această dată, prin politica de coeziune. Comisia Europeană aprobă peste 30 de miliarde de euro, din care 4,33 miliarde, pentru digitalizare și transformarea economică inovatoare și inteligentă.

Fondurile vor contribui la creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi vor sprijini cercetarea şi inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi şi universităţi. Vor fi sprijinite, de asemenea, întreprinderile inovatoare şi activităţile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiţionale.

În plus, UE va investi în digitalizarea întreprinderilor şi în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar şi în îmbunătăţirea competenţelor digitale ale populaţiei, în special ale elevilor şi profesorilor.

În plus, România are la dispoziție până în anul 2026 și Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 29,2 miliarde euro (dar urmează să mai fie scăzut pentru că țara a avut creștere economică peste așteptări în anul 2021). Aici, s-au lansat primele apeluri de proiecte și au intrat și avansurile de la UE.

Exit mobile version