România stă mai bine la autorizații de construcție. În iulie au fost eliberate peste 3.500 de cereri de construcție pentru case și blocuri

- La nivel de semestru, România a eliberat 17.639 de autorizaţii pentru locuinţe.
- Construcţiile comerciale şi industriale au avut o evoluţie puternică.
- Autorizaţiile pentru clădiri nerezidenţiale au crescut cu 33% în iunie faţă de anul trecut.
Piața construcțiilor rezidențiale din România a înregistrat în luna iunie 2025 o creștere notabilă, atât în ceea ce privește numărul de autorizații de construire eliberate, cât și suprafața utilă totală vizată de aceste proiecte.
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, au fost emise 3.505 autorizații pentru clădiri rezidențiale, cu 4,2% mai multe față de luna mai și cu 21,9% mai multe decât în aceeași lună a anului trecut.
Suprafața totală autorizată pentru construcțiile rezidențiale a crescut spectaculos, ajungând la peste 1,06 milioane de metri pătrați (+41,4% față de luna precedentă). Creșterea este concentrată în special în zonele rurale, care au generat 73,2% din totalul autorizațiilor emise.
Pe plan teritorial, cele mai mari creșteri lunare s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (+88 autorizații), Vest (+72) și Centru (+36). La polul opus, regiunea Sud-Muntenia a pierdut 25 de autorizații comparativ cu luna mai, urmată de Sud-Est (-17), Sud-Vest Oltenia (-8), București-Ilfov (-4) și Nord-Vest (-1).
Comparativ cu iunie 2024, avansul este și mai clar: cu 630 de autorizații în plus, creșterea anuală de 21,9% reflectă o revenire solidă a activității în construcții. Cele mai dinamice regiuni din această perspectivă sunt tot Nord-Estul (+204 autorizații), urmat de Vest (+136) și Nord-Vest (+110). Singurele regiuni care înregistrează un recul față de anul trecut sunt Sud-Est (-9) și București-Ilfov (-3).