alephnews Vezi versiunea web

România va avea unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE

Hostiuc Cristian · 20 mai 2025, 12:43

România va avea unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE

Comisia Europeană ne arată cu degetul: România va avea și în 2025 unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE de 8,6%. Iar economia noastră pare să tragă frâna, cu o creștere estimată la doar 1,4%. Inflația va scădea puțin, ar rămâne peste 5%, iar investițiile private sunt afectate de instabilitate. Cu ce riscăm să ne alegem?

De ce rămâne deficitul peste 8% și în 2025?

Guvernul, sau cei care au fost până acum, n-au reușit să imprime un sistem de reducere a cheltuielilor. Într-un fel sau altul, l-au plafonat puțin față de nivelul de anul trecut, cel puțin la nivelul salariilor, salariilor bugetarilor și pensiilor. Dar, dacă ne uităm puțin pe traiectoria achizițiilor de bunuri și servicii, sau chiar pe investiții, vedem o creștere a sumelor. Deci, dacă nu se reduce de undeva…

De salarii nimeni nu vrea să atingă, de pensii nimeni nu vrea să atingă, de bunuri și servicii nimeni nu prea vrea să se atingă, pentru că de acolo sunt banii de partide, de prieteni, de găști, iar de la investiții, dacă le reduci, se reduce și creșterea economică. Deci cineva trebuie să decidă. Va decide noul premier, va decide noul guvern, va decide noul președinte, vom vedea.

Pe de altă parte, este varianta majorării taxelor și impozitelor, pe care nimeni nu o vrea. Pentru că nu se întâmplă nimic, iar economia este în scădere, avem un deficit mai mare.

Avem vreo șansă reală de redresare prin Schengen și investiții?

Nu în acest an. Ar trebui să avem Schengen și investiții care să ne producă o creștere economică extraordinară de peste 4-5% din PIB, ceea ce, după cum arată rezultatele din primul trimestru, o creștere economică de numai 0,2%, pare un vis mult mai îndepărtat să ajungem la o creștere economică de 4%. Nu avem cu ce.