SpaceX a avut un debut istoric pe Nasdaq: Evaluare de peste 2 trilioane de dolari după cel mai mare IPO din istorie. Acțiunile au crescut cu 19% din prima zi de tranzacționare

- Valoarea de piață a SpaceX a ajuns la 2,1 trilioane de dolari după prima zi de tranzacționare.
- Acțiunile companiei au crescut cu 19% în prima zi de tranzacționare.
- Musk a devenit oficial primul trilionar din lume.
Compania aerospațială SpaceX a lui Elon Musk a avut un debut istoric pe bursa Nasdaq din New York. La finalul ședinței de tranzacționare de vineri, 12 iunie 2026, acțiunile SpaceX au închis la prețul de 160,95 dolari, conferind companiei o capitalizare de piață de 2,1 trilioane de dolari.
Acțiunile SpaceX au crescut cu 19% vineri, în prima zi de tranzacționare pe Nasdaq, după cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) realizată vreodată. La închidere, titlurile companiei se tranzacționau la aproximativ 161 de dolari, ceea ce a ridicat evaluarea SpaceX la 2,1 trilioane de dolari. Evoluția pozitivă a continuat și după închiderea ședinței, în tranzacțiile extinse, adăugând încă aproximativ 100 de miliarde de dolari la capitalizarea bursieră a companiei, potrivit CNBC.
Sub simbolul bursier SPCX, acțiunile au debutat la un preț de 150 de dolari, după ce SpaceX a atras 75 de miliarde de dolari prin oferta publică inițială. În cursul zilei, titlurile au atins un maxim de 176,52 dolari. Volumul tranzacțiilor a depășit 500 de milioane de acțiuni, apropiindu-se de recordul stabilit la debutul Facebook în 2012, când au fost schimbate aproximativ 580 de milioane de acțiuni în prima zi de tranzacționare.
Succesul listării îl transformă pe Elon Musk, deja cel mai bogat om al planetei, în primul „trilionar pe hârtie” din lume, consolidându-i poziția în fruntea clasamentului global al averilor. Cu o avere estimată la circa 1,11 trilioane de dolari, Elon Musk se distanțează considerabil de ceilalți magnați care ocupă primele poziții în clasamentele celor mai bogați oameni din lume, depășindu-i cu mult pe cofondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, precum și pe liderul grupului francez de lux LVMH, Bernard Arnault.
La ceremonia de lansare a tranzacționării, desfășurată la Starbase, Texas, Elon Musk a declarat că succesul companiei este „greu de crezut”.
„Dacă cineva mi-ar fi spus că se va întâmpla asta, i-aș fi răspuns că probabil fumează ceva foarte puternic, pentru că eu credeam că această companie va eșua”, a spus Musk.
Musk și-a reiterat și ambiția de a duce omenirea „pe Marte și dincolo de acesta”, obiectiv care stă la baza dezvoltării companiei.
Cel mai mare IPO din istorie
Înainte de debutul pe bursă, SpaceX era evaluată la 1.770 de miliarde de dolari, depășind recordul stabilit de gigantul petrolier saudit Saudi Aramco în 2019 și devenind astfel cea mai mare ofertă publică inițială (IPO) din istorie.
Compania a atras aproximativ 75 de miliarde de dolari înaintea listării, iar cererea investitorilor a depășit cu mult oferta disponibilă.
Un aspect neobișnuit a fost alocarea unui procent semnificativ de acțiuni investitorilor individuali, între 20% și 25% din total, comparativ cu nivelul obișnuit de 5%-10% întâlnit la majoritatea IPO-urilor.
Fondurile atrase prin listare vor fi utilizate pentru lansarea a aproximativ 100.000 de sateliți Starlink de nouă generație și pentru dezvoltarea unor centre de date dedicate Inteligenței Artificiale în spațiu.
Totodată, o mare parte din strategia companiei rămâne concentrată pe dezvoltarea rachetei reutilizabile Starship, considerată esențială pentru viitoarele misiuni spre Marte.
Listarea SpaceX vine într-un moment în care tot mai multe companii din domeniul Inteligenței Artificiale, inclusiv OpenAI și Anthropic, analizează posibilitatea de a se lista pe bursă, semnalând intensificarea competiției pe piețele financiare și tehnologice.