STUDIU. 60% dintre angajați se tem că le va fi afectată cariera dacă vor continua să lucreze de acasă

munca

munca

Un studiu realizat pe 4,258 de angajați de compania de research și consultanță Grtner arată că 43% dintre cei care lucrează de acasă și 49% dintre cei care lucrează în sistem hibrid au fost mult mai implicați, față de 35% dintre cei care lucrează de la birou, relatează The Wall Street Journal. Cu toate acestea, majoritatea șefilor consideră că cei care nu muncesc de la birou sunt mai puțin productivi.

„În continuarea, mulți dintre cei aflați în pozițiile de top își doresc ca toți angajații să revină în persoană la birou. Nu e nimic bazat pe date sau știință. Totul este fondat pe credințe personale și experiențe personale”, a spus Brian Kropp, cel care conduce studiile în domeniul HR-ului la Gartner.

În jur de 60% dintre cele 581 de persoane care au participat la studiul efectuat de compania de consultanță Korn Ferry în luna aprilie au spus că le-ar fi afectat parcursul profesional dacă le-ar spune șefilor că vor să continue să lucreze remote.

Totuși, angajații care sunt și părinți își doresc să se întoarcă fizic la muncă. Cercetarea efectuată de compania McKinsey & Co. în decembrie și ianuarie pe 5.043 de persoane a arătat că angajații care au copii minori ar fi de aproape trei ori mai dispuși să revină la birou.

De asemenea, există diferențe și pe criterii de gen: 26% dintre femeile care au grijă de copii au preferat să lucreze de acasă, comparativ cu 18% dintre cei de sex masculin.

Sfaturi pentru cei care lucrează remote și pentru șefi

Cum se pot asigura angajații care lucrează remote că nu sunt uitați – și cum pot șefii să păstreze egalitatea între angajați, potrivit experților în carieră și resurse umane.

Sfaturi pentru cei care lucrează remote

Sfaturi pentru manageri

Exit mobile version