• 43% dintre antreprenori spun că propria companie este afectată de criză
  • Managerii cred că vor recupera o parte din pierderile inițiale până la final de an
  • 45% dintre manageri se confruntă cu scăderea vânzărilor

Unul din cinci manageri din companiile mari din România a fost nevoit să concedieze sau să taie salariile angajaților din cauza crizei. O arată rezultatele studiului Confidex realizat de grupul Impetum, făcut în luna septembrie pe un eșantion de 450 de manageri de top.

Dincolo de concedierile și tăierile de salarii, aproape jumătate dintre managerii chestionați au spus că vânzările firmei lor au fost afectate de criza sanitară și au înregistrat scăderi.

De asemenea, în cel de-al treilea trimestru al anului, companiile pe care aceștia le conduc au avut o cifră de afaceri cu 15% mai mică decât la începutul anului. Amânarea unor investiții importante, precum și scăderea unor cheltuieli, cum ar fi cele de marketing, sunt alte provocări ale liderilor participanți la studiu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Chiar dacă ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, vede o revenire în „V” a economiei anul acesta, managerii sunt mai pesimisti. Ei văd o criză prelungită, cu revenire în formă de „U obtuz”. Trei sferturi dintre managerii chestionați spun că economia va scădea, iar șomajul și inflația- adică prețurile- vor crește.

În plus, opt din zece manageri consideră că leul se va deprecia comparativ cu celelalte monede.