Sute de mii de români investesc în Louis Vuitton fără să știe. Compania de lux a crescut la bursă cu 50% în ultimul an

magazin LOUIS VUITTON

A shop sign of LOUIS VUITTON, on September 27 2021 in Moscow, Russia. Photo by David Niviere/ABACAPRESS.COM

În ultimele 12 luni acţiunile LVMH, companie de circa 330 de miliarde de euro listată pe Bursa de la Paris, s-au apreciat cu aproape 50%.

Aproape 800.000 de salariaţi români, adică aceia care contribuie cu 3,75% din venitul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrâneţe la fondul de pensii Aripi al Generali Pensii, sunt investitori indirecţi la cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume – Louis Vuitton (LVMH).

Cele mai recente date, cele de la iunie 2021, arată că Aripi era singurul fond Pilon II din cele şapte din România cu plasamente la LMVH, companie listată la Bursa de la Paris şi care are o capitalizare de circa 330 miliarde de euro.

Potrivit datelor din raportul semestrial al Aripi, investiţia la LVMH era de 79 milioane de lei (16 milioane de euro), adică circa 1% din activul net.

Cu alte cuvinte, evoluţia acţiunilor LMVH la Bursa de la Paris se va reflecta şi în randamentul fondului de pensii administrat de Generali şi prin urmare asupra unei părţi a valorii nete pe baza căruia participantul acestui fond îşi va deschide dreptul la pensie.

Potrivit datelor Bursei de la Paris, în ultimele 12 luni acţiunile LMVH au urcat cu aproape 50%. De la începutul acestui an dinamica este de plus 26% pe o Bursă în creştere, prin prisma evoluţiei CAC40 cu 19%.

Exit mobile version