• Tarifele propuse de Trump în domeniul comercial- 25% pentru Mexic și Canada, dar și 60% pentru China cauzează o prognoză instabilă pentru economie.
  • Unii analiști spun că promisiunile lui Trump ar fi mai degrabă o politică de forță în negociere și nu neapărat măsuri care vor fi implementate cu adevărat.
  • Politica tarifară agresivă, anunță producătorii, se va concretiza în creștere de prețuri.

Tarifele anunțate de Donald Trump în raporturile comerciale cu diferite țări cauzează o prognoză a instabilității economice, conform Reuters.

Nu ajută faptul că planurile lui Trump sunt continuu schimbătoare. Acesta a anunțat inițial o creștere a tarifelor cu 20% în general și una de 60% în raport cu China.

Ulterior, acesta a venit cu modificări- tarif de 25% în legătură cu Canada și Mexic și a amenințat țările BRICS că în cazul în care abandonează dolarul se vor confrunta cu tarife de 100%.

Recomandări

POLONIA SPRIJINĂ UCRAINA
META PICĂ
PREZIDENȚIALELE RĂMÂN ANULATE
STARE DE URGENȚĂ ÎN MOLDOVA
CHINA SCHIMBĂ TACTICA
NOI LEGI ÎN IRAN

Ce spun analiștii și cum interpretează corporațiile aceste amenințări

Un posibil motiv al retoricii lui Trump ar fi utilizarea unei politici de forță în negociere și nu neapărat un plan consolidat de a duce un război comercial la scară largă. În susținerea acestui argument sunt negocierile dintre Trump și președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum. De această speranță se leagă majoritatea corporațiilor.

Corie Barry, CEO al lanțului de electronice Best Buy, a avertizat că taxele comerciale sporite se vor translata în creșteri de prețuri.

Același pronostic îl anunță și agricultorii, dar și producătorii auto. Observăm cum inconsecvența în declarații, dar și intenții a președintelui-ales Donald Trump cauzează un climat al nesiguranței economice și poate împiedica creșterea economică atât în SUA, cât și la nivel global.

Citește și