Tensiuni în Canalul Mânecii. Marea Britanie a trimis două nave înarmate, după un protest al pescarilor francezi

O rachetă de semnalizare este aprinsă în timp ce bărci de pescuit franceze protestează în fața portului Saint Helier, în largul insulei britanice Jersey.

O rachetă de semnalizare este aprinsă în timp ce bărci de pescuit franceze protestează în fața portului Saint Helier, în largul insulei britanice Jersey.

Aproximativ 60 de ambarcațiuni, franceze dar și ale localnicilor din insula Jersey, blochează portul St. Helier. Pescarii francezi spun că drepturile lor sunt restricționate pe nedrept de licențele emise de autoritățile insulare, în cadrul unui nou sistem de organizare după Brexit.

Oficialii din Jersey, insulă afiliată Regatului Unit, au anunțat că se întâlnesc cu protestatarii „pașnici” pentru a încerca să rezolve disputa.

În acest context, Marea Britanie a trimis în Canalul Mânecii două nave de război, în timp ce Franța a trimis două nave de patrulare.

HMS Severn, care în mod normal avea misiuni precum urmărirea navelor de război ale marinei ruse, staționează la aproximativ o milă de bărcile franceze. Și nava HMS Tamar se află în apropiere, dar fără intenția că vor interveni.

Cabinetul premierului britanic a precizat că a trimis cele două nave ale marinei pentru a „monitoriza situația”, în timp ce autoritățile franceze au explicat că cele două nave franceze se află într-o misiune de serviciu public pentru a asigura siguranța în zonă.

Anterior, Franța a amenințat că va întrerupe alimentarea cu energie electrică a insulei din cauza acestei dispute.

Pescarii francezi protestează față de noile reguli de pescuit – introduse săptămâna trecută de guvernul din Jersey în cadrul Acordului de comerț și cooperare (TCA) dintre Marea Britanie și UE – care impun ca navele franceze să demonstreze că au un istoric de pescuit în apele insulei. Francezii sunt nemulțumiți și pentru că cerințele suplimentare au fost adăugate fără un eventual preaviz.

Autoritățile franceze spun că „noile măsuri tehnice” nu au fost comunicate UE, ceea ce le face „nule și neavenite”.

Insula Jersey are propriul sistem de guvernare, dar afiliată Marii Britanii. Este situată în Canalul Mânecii, la aproximativ 20 de kilometri de coastele Franţei. Insula este alimentată cu electricitate de pe continent.

Exit mobile version