- Escrocii încep prin a trimite un mesaj „din greșeală”.
- Victimele sunt convinse să investească sute de mii de dolari în afaceri false.
- Analiza semnalează Tether ca fiind moneda preferată pentru escroci.
O nouă analiză dezvăluie nivelul înșelăciunilor cu criptomonede prin metoda „pig butchering”. Pierderile suferite de mii de victime se ridică la 75 de miliarde de dolari la nivel mondial.
Ce date există despre această înșelătorie online?
De-a lungul a patru ani, din ianuarie 2020 până în februarie 2024, rețelele criminale au mutat peste 75 de miliarde de dolari în schimburile cripto. John Griffin, profesor de finanțe la Universitatea Texas din Austin, și studentul absolvent Kevin Mei au adunat adrese cripto de la peste 4.000 de victime ale fraudei, care a explodat în popularitate de la pandemie. Cu instrumente de urmărire blockchain, au urmărit fluxul de fonduri de la victime la escroci, care sunt localizați în mare parte în Asia de Sud-Est.
Cum funcționează această înșelătorie numită pig butchering?
Măcelărirea porcilor – o înșelătorie numită după practica fermierilor de îngrășare a porcilor înainte de sacrificare – începe adesea cu ceea ce pare a fi un mesaj text cu un număr greșit. Oamenii care răspund sunt atrași de investiții cripto si escrocii ii fac sa creada ca sunt prietenii lor. Dar investițiile sunt false și, odată ce victimele trimit suficiente fonduri, escrocii dispar. Oricât de exagerat pare, victimele pierd în mod obișnuit sute de mii sau chiar milioane de dolari. Un bancher din Kansas a fost acuzat luna aceasta că a deturnat 47,1 milioane de dolari de la banca sa, ca parte a unei escrocherii de măcelărire de porci.
Și cine sunt autorii acestor înșelătorii?
Persoanele care trimit mesajele sunt adesea victime ale traficului de persoane din întreaga Asie de Sud-Est. Sunt ademeniți în țări precum Cambodgia și Myanmar cu oferte de locuri de muncă bine plătite, apoi sunt prinși în capcană, forțați să înșele și uneori bătuți și torturați. Organizația Națiunilor Unite a estimat că peste 200.000 de persoane sunt reținute în astfel de lagăre. Valorile crypro furate sunt adesea transformate în bani inainte ca autoritățile să-i prindă pe capii acestor organizații.
Citește și