Testele antigen pentru COVID-19: Detectează cazurile pozitive în perioada de vârf a infecției

Grupul farmaceutic elvețian Roche a declarat că autoritățile vor trebui să folosească, alături de testul standard, bazat pe tehnologia PCR (reacția în lanț a polimerazei), și teste de detecție a antigenului SARS-CoV-2, pentru a identifica cazurile de Covid-19, informează Financial Times.

O abordare corectă a celui de-al doilea val de COVID nu va fi posibilă „dacă ne vom baza doar pe testele PCR”, a declarat pentru Financial Times Thomas Schinecker, șeful departamentului de diagnostic al companiei elvețiene.

Rolul testelor care detectează antigenul SARS-CoV-2

În timp ce testele PCR determină prezența materialului genetic al unui virus, arătând dacă persoana în cauză a avut infecția în trecut, testele antigen caută prezența unei proteine prezente pe peretele exterior al virusului, care indică prezența infecției în momentul actual.

Chiar dacă testele PCR sunt mai precise, testele antigen pot detecta cazurile pozitive atunci când s-a atins cel mai înalt nivel de infecție și probabilitatea de răspândire a virusului se află la nivelul cel mai ridicat, spune Schinecker.

Testul de antigen Roche aflat în prezent pe piață este realizat pe baza eşantioanelor de recoltare nazală sau nazofaringiană, dar directorii companiei au spus că în lunile următoare speră să fie în măsură să lanseze o versiune a testului care se va baza doar pe analiza salivei.

Exit mobile version