Țigările ar putea dispărea de pe piață. Anunțul făcut de CEO-ul Philip Morris

Dispariția țigărilor e prevestită chiar de șeful uneia din cele mai mari companii din domeniu. „Ne putem imagina o lume fără țigări. Și de fapt, cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea. Cu reglementările și informațiile potrivite, se poate întâmpla în următorii 10 ani, în unele țări. Și poți rezolva problema o dată pentru totdeauna”.

O declarație fără filtru a CEO-ului Philip Morris International, Jacek Olczak, care s-a referit la Marea Britanie și Japonia.

În încercarea de a se lăsa de țigări, compania a căutat alternative precum tutunul încălzit sau dispozitivele electronice pentru fumat. Iar recent a plătit 1 miliard de lire sterline pentru Vectura, o companie britanică specializată în inhalatoare medicale. Acesta tratează, ironic, bolile provocate de fumat.

Exit mobile version