- Tot mai mulți tineri se îndreaptă către meserii ca instalator, zugrav sau sudor.
- În SUA, salariul mediu pentru angajații în construcții e 50.000 $/an.
- În SUA, un muncitor pe șantier câștigă mai mult decât un contabil.
- A.I.-ul i-a împins pe tineri să se reorienteze în carieră.
- 80% spun că părinții lor au vrut ca tinerii să termine o facultate.
Au terminat de instalat softuri și s-au apucat de instalații. Tot mai mulți tineri renunță la studiile superioare și se îndreaptă către meserii de care fugeau până nu demult, cum ar fi cele de electrician, instalator, zugrav sau sudor.
Motivul? Le aduc mai mulți bani, mai repede. Și asta nu doar în România, ci peste tot în lume. În SUA, de exemplu, pentru că piața duce lipsă de meseriași calificați, salariul mediu pentru noii angajați în construcții a crescut cu peste 5% și a ajuns la aproape 50 de mii de dolari pe an, cu mai mult de 10 mii de dolari peste salariul mediu pe care-l obțin noii angajați din sectorul serviciilor profesionale și din cel al informațiilor. E al patrulea an la rând când un muncitor pe șantier câștigă mai mult decât un contabil sau unul care lucrează în suport IT.
Tinerii dau vina și pe Inteligența Artificială când vorbesc de motivele care i-au făcut să se reorienteze în ceea ce privește cariera. 56% dintre tinerii intervievați de platforma Jobbler cred că job-urile care implică munca fizică vor fi mai sigure în viitor decât joburile de birou. Aproape 80% dintre respondenţi spun însă că părinţii lor au vrut ca ei să meargă la facultate. Pariul părinților încă e câștigător pe termen lung: în timp, angajații din domeniile în care e nevoie de studii superioare câștigă în medie cu aproape 10 mii de dolari mai mult pe an față de angajații din construcții.
Companiile din România alocă bugete între 2.000 şi 5.000 de euro pentru automatizare, iar după observarea beneficiilor, acestea tind să mărească investiţia la 10.000-15.000 de euro în primul an, lucru care indică o adaptare pozitivă şi o valorificare a avantajelor oferite de tehnologie, arată o analiză realizată de compania românească TARA Interactive.
Citește și