Traficul aerian global nu își va reveni până în anul 2024, după ce a fost afectat de pandemie, spune IATA

- Traficul aerian global nu va reveni la stadiul în care era înainte de criza COVID-19 mai devreme de cel puțin 2024.
- Asta înseamnă cu un an mai târziu decât se preconiza inițial.
- Traficul internațional s-a micșorat cu 96,8% în iunie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
- Reușitele științifice în lupta cu Covid-19 ar putea permite o redresare mai rapidă.
Traficul aerian global nu va reveni la stadiul în care era înainte de criza COVID-19 mai devreme de cel puțin 2024 – cu un an mai târziu decât se anticipa anterior, a precizat IATA (International Air Transport Association – trad. Asociația Internațională de Transport Aerian), scrie euronews.com.
„Chiar dacă economiile dezvoltate în afara SUA au avut în mare parte succes în ceea ce privește ținerea sub control a răspândirii virusului, noi blocaje au apărut în aceste economii. În plus, sunt puține semne de ținere sub control a virusului în multe economii emergente importante, care alături de SUA reprezintă 40% din piețele globale de trafic aerian“, a spus IATA.
Alți factori care au influențat poziția „mai pesimistă“ sunt legați de reducerea călătoriilor de afaceri, dar și de încrederea scăzută a clienților, în condițiile în care este de așteptat ca oamenii să prefere să își amâne deplasările din cauza îngrijorărilor legate de siguranța locurilor de muncă, creșterea ratei șomajului și teama de îmbolnăvire cu Covid-19.
Astfel, se așteaptă ca îmbarcările să scadă cu 55% în 2020, comparativ cu 2019. În plus, deși numărul pasagerilor ar trebui să crească cu 62% în 2021, chiar și atunci va fi la o treime din cifrele din 2019.
Acestea fiind spuse, nivelul din 2019 ar putea fi atins abia în 2023. Totuși, „reușitele științifice în lupta cu Covid-19, inclusiv dezvoltarea unui vaccin de succes, ar putea permite o revenire mai rapidă“, a explicat IATA.
- Madonna și Sabrina Carpenter lansează „Bring Your Love”, prima lor piesă în colaborare. Când o vei putea asculta
- Nicușor Dan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik
- Astăzi începe procesul austriacului care a organizat complotul terorist asupra unui concert al lui Taylor Swift
- Donald Trump, criticat pentru încălcarea protocolului regal la întâlnirea cu Regele Charles al III-lea și Regina Camilla
- Președintele Zelenski vrea 50.000 de roboți militari pentru armata Ucrainei