• Tranziţia la vehiculele electrice va pune în pericol aproximativ 73.000 de locuri de muncă în Italia.
  • Sindicatele metalurgiştilor şi un grup de lobby au solicitat guvernului să înceapă discuţii privind măsuri de susţinere a industriei auto.
  • De asemenea, sindicatele îndeamnă guvernul să încheie un acord final cu Stellantis, cel mai mare producător auto din ţară.

Tranziţia la mașini electrice va pune în pericol aproximativ 73.000 de locuri de muncă în Italia, au anunţat sindicatele metalurgiştilor şi un grup de lobby, solicitând guvernului să înceapă discuţii privind măsuri de susţinere a industriei auto, conform Reuters.

Analiştii spun că sectorul auto din Italia ar putea fi afectat mai mult decât în alte părţi din cauza dimensiunii medii reduse a firmelor din ţară şi a amplorii investiţiilor necesare pentru a se conforma planului climatic „Fit-For-55” al Uniunii Europene, care prevede eliminarea treptată a motoarelor cu combustie până în 2035.

„Acest plan, dacă nu este însoţit de o intervenţie (guvernamentală), ar putea duce la pierderea a aproximativ 73.000 de locuri de muncă în Italia, dintre care 63.000 în perioada 2025-2030”, au declarat într-o declaraţie comună rară grupul patronal Federmeccanica şi sindicatele FIM, FIOM şi UILM.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Industria Auto reprezinta 6% din produsul intern brut în Italia

Aceştia au precizat că producţia de vehicule în Italia a scăzut de la peste 1,8 milioane de unităţi în 1997 la 700.000 anul trecut, dintre care mai puţin de 500.000 de autoturisme.

„Trebuie să ne întoarcem la o producţie de aproximativ 1,5 milioane de unităţi pe an”, a declarat şefa FIOM, Francesca Re David.

Industria auto din Italia are 278.000 de angajaţi direct şi indirect şi reprezintă aproximativ 6% din produsul intern brut al ţării, potrivit datelor furnizate de asociaţia auto ANFIA.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Industriei, Giancarlo Giorgetti, a declarat că va prezenta în următoarele săptămâni propuneri pentru sprijinirea industriei auto italiene.

De asemenea, sindicatele îndeamnă guvernul să încheie un acord final cu Stellantis, cel mai mare producător auto din ţară, pentru a construi o fabrică de baterii care să alimenteze producţia de vehicule electrificate în Italia.

Directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, a declarat anul trecut că grupul va construi una dintre fabricile sale europene de baterii la Termoli, în centrul Italiei, dar încă nu a semnat un acord cu Roma.