• 3 din 5 angajați speră la o primă sau la un cadou de Crăciun de la angajator
  • Majoritatea angajaților se așteaptă la o sumă care nu o va depăși pe cea din 2019
  • Foarte puțini se așteaptă ca posibila sumă alocată să fie mai mare de 1.000 de lei

3 din 5 angajați speră la primă sau cadou de Crăciun de la angajator. Majoritatea angajaților se așteaptă la o sumă care nu o va depăși pe cea din 2019. Foarte puțini se așteaptă ca posibila sumă alocată să fie mai mare de 1.000 de lei.

A fost un an de foc, dar încă speri să primești de la angajatorul tău o primă de Crăciun sau, cel puțin, un cadou simbolic. Mai exact, 3 din 5 angajați români se așteaptă la acest lucru, în ciuda anului dificil de care aproape am scapăt, conform unui studiu realizat de Best Jobs.

Cum se împart corporatiștii? Câți se așteaptă la prime, câți la cadouri și câți la… nimic?

Aproape 20% dintre respondenții studiului se așteaptă să primească o primă în cele câteva zile rămase până la Crăciun. Puțin peste 40% nu sunt chiar atât de optimiști, însă se așteaptă măcar la un cadou simbolic.

Fie că vorbim de bani sau cadouri, 3 sferturi dintre respondenți sunt convinși că sumele alocate nu vor fi mai mari decât anul trecut. Ca să fiu mai exactă, îți spun că aproape 30% dintre angajați se așteaptă la un buget sub 400 de lei anul acesta, în timp ce 17% cred că valoarea bonusului sau cadoului va fi de maximum 1.000 de lei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mai sunt, de asemenea, și 5% ceva mai optimiști, care se așteaptă ca firma să le ofere bonus sau cadou care să valoreze mai bine de 1.000 de lei.