• UiPath a raportat rezultate peste aşteptări pentru primul trimestru din acest an
  • Cu toate acestea, acţiunile companiei înregistrau o scădere de 8% după închiderea şedinţei de tranzacţionare
  • Veniturile companiei au crescut la 186,2 mil. dolari de la 113,1 mil. dolari

UiPath, cel mai valoros startup din IT pornit din România, a raportat marţi rezultate peste aşteptări pentru primul trimestru din acest an, reprezentând prima serie de rezultate de când compania s-a listat pe cea mai puternică bursă din lume, informează Ziarul Financiar.

Cu toate acestea, acţiunile companiei înregistrau o scădere de 8% după închiderea şedinţei de tranzacţionare, iar MarketWatch notează că declinul a atins şi pragul de minus 12% pentru scurt timp.

„Am avut un început de an extraordinar de puternic, veniturile anuale recurente (ARR) înregistrând o creştere de 64% de la an la an, până la 653 mil. dolari, o dovadă a poziţiei noastre de lider în piaţa roboţilor software care automatizează sarcinile din companii”, a declarat Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Furnizorul de roboţi software a raportat pierderi de 239,7 mil. dolari, adică 1,11 dolari per acţiune, în comparaţie cu pierderi de 52,8 mil. dolari, adică 33 de cenţi per acţiune, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Câştigurile ajustate – care exclud cheltuielile cu compensaţii sub formă de acţiuni şi alte elemente – s-au situat la 2 cenţi per acţiune, în comparaţie cu o pierdere de 9 cenţi per acţiune în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile companiei au crescut la 186,2 mil. dolari de la 113,1 mil. dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, veniturile recurente anuale (ARR) au crescut cu 64% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 652,6 mil. dolari. ARR este o metrică utilizată de mai multe companii care se bazează pe un model de software-as-a-service, reprezentând de fapt la ce venituri se poate aştepta companii din subscripţii.

Rezultatele UiPath au fost peste aşteptări în contextul în care analiştii chestionaţi de FactSet au previzionat o pierdere de 5 cenţi per acţiune, venituri de 168,6 mil. dolari şi venituri anuale recurente de 613,4 mil. dolari.