• Un bărbat a găsit un cec în valoare de 4,6 milioane de euro emis pe numele gigantului Haribo.
  • Cecul fusese emis de către un lanţ de supermarketuri către producătorul de dulciuri, dar s-a pierdut, potrivit The Independent.
  • În loc să îi ceară banii înapoi, i-au spus să distrugă cecul şi să le trimită o fotografie ca dovadă, potrivit presei locale.

Un bărbat a găsit un cec în valoare de 4,6 milioane de euro emis pe numele gigantului Haribo. Anouar G, în vârstă de 38 de ani, din Frankfurt, a observat cecul în timp ce aştepta trenul cu care mergea în vizită la mama sa.

Bărbatul de 38 de ani a rămas uimit când a văzut că valoarea cecului era de 4.631.538,80 euro: Avea o sumă atât de mare scrisă încât nici măcar nu am putut să o pronunţ”. Cecul fusese emis de către un lanţ de supermarketuri către producătorul de dulciuri, dar s-a pierdut, potrivit The Independent.

Anouar a contactat imediat Haribo pentru a informa compania că deţinea un cec pe numele lor, astfel că unul dintre avocaţi a luat legătura cu el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În loc să îi ceară banii înapoi, i-au spus să distrugă cecul şi să le trimită o fotografie ca dovadă, potrivit presei locale. S-a supus şi, câteva zile mai târziu, a primit o cutie de la Haribo care conţinea doar 6 pungi de dulciuri.

Pentru Anouar, recompensa a fost destul de mică, dar Haribo a declarat: Deoarece era un cec nominal, nimeni altcineva în afară de compania noastră nu putea să încaseze banii. I-am trimis pachetul nostru standard ca mulţumire”.