Una din zece sticle de vin din România provin din Republica Moldova

Exporturile de vin realizate de producătorii din Republica Moldova pe piaţa românească au crescut cu 27% în volum şi cu 23% în valoare în primele opt luni din acest an, raportat la aceeaşi perioadă din 2019.

Anul trecut, în România au ajuns peste 6 milioane de litri de vin din Moldova, valoarea ridicându-se la 14 milioane de euro, conform Ziarului Financiar.

Una din zece sticle de vin din România provin din Republica Moldova. În 2019 România a produs 490 milioane de litri de vin şi a exportat în valoare de 24.9 milioane euro.

Ion Lupaşco, specialist principal, Direcţia Marketing şi Dezvoltarea Pieţelor, responsabil Programe B2B, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova: Din câte ştiu eu, în România proporţia e inversă, 90% consumul intern şi 10% export. În ultima perioadă s-a investit foarte mult în domeniul viticol. Cu părere de rău nu avem această opţiune de accesare a Fondurilor Europene ca România. Presupun că dacă am fi avut şi noi această opţiune eram tari de tot, nu avem bani.

Exit mobile version