• Compania aeriană Lufthansa va concedia 29.000 de angajați până la finalul anului.
  • În 2021, va reduce personalul din Germania cu 10.000 de locuri de muncă.
  • Firma germană avea peste 100.000 de angajați.

Compania aeriană Lufthansa strânge rândurile personalului. Mii de angajați sunt pe lista neagră în următoarele luni.

„Lufthansa striga încă de la începutul pandemiei că nu au cum să reziste luni întregi fără curse. În primele trei luni ale anului 2020 deja avea pierderi de peste 1 miliard de euro și s-au acumulat cu fiecare zi ce trecea. Companiile aeriene din toată lumea pierd 400 milioane de dolari pe zi, ne spune asta Agenția Internațională de Transport Aerian. Compania aeriană germană a decis: 29 de mii de angajați concediați până la finalul anului și nu se oprește aici. Alte 10.000 de persoane din Germania vor rămâne fără job la anul”, a transmis Gabriela Pătrulescu, corespondent Aleph News.

În România, companiile aeriene rezistă cu bani împrumutați

„În România, companiile aeriene rezistă cu bani împrumutați, cel puțin momentan. Compania Tarom a primit și ea o garanție de stat de 19 milioane euro pentru credit bancar, alături de Blue Air, care a pierdut 28 de milioane de euro din cauza suspendării zborurilor. Un impact imens asupra acestei industrii care va fi recuperat în mult timp”, a adăugat corespondentul Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT