alephnews Vezi versiunea web

Vârful unui avion cu destinația Paris s-a rupt în urma impactului cu o pasăre. Aeronava plină cu pasageri a revenit de urgență la sol

Diana Nechita · 5 aug. 2025, 11:21

Vârful unui avion cu destinația Paris s-a rupt în urma impactului cu o pasăre. Aeronava plină cu pasageri a revenit de urgență la sol

Un avion al companiei Iberia a fost forțat să se întoarcă de urgență pe aeroport după ce a lovit o pasăre la scurt timp după decolare. Aeronava a decolat duminică, de pe aeroportul Madrid-Barajas Adolfo Suárez cu destinația Paris-Orly. Avionul a aterizat în siguranță pe pistă, la aproximativ o jumătate de oră după decolare, scrie The Mirror.

În înregistrări video postate online se poate vedea cum pasagerii ţin pe faţă măşti de oxigen în timpul incidentului, care a produs o gaură în partea din faţă a avionului.

Impactul a declanșat alarmele de la bord, provocând panică în interior și forțându-i pe toți cei 182 de pasageri să poarte măști de oxigen. Lovirea unor păsări este ceva relativ comun, a declarat controlorul de trafic aerian de pe aeroportul din Madrid Juan Gomez, în cadrul unui interviu pentru canalul de televiziune RTVE de duminică seara. El a spus că impactul a fost mai puţin grav decât poate părea din fotografii.

„Partea din faţă a avionului este mereu confecţionată dintr-un material foarte uşor pentru că adăposteşte un radar meteorologic care poate detecta apropierea furtunilor„, a spus Gomez.