Vinurile din România cuceresc Statele Unite ale Americii

Vines and cellars of Chateau Grand Peyruchet in Loupiac near Bordeaux, France on January 9, 2022. Photo by Patrice Pierrot/ABACAPRESS.COM

Experții din New York au apreciat vinurile din România, din programul „Deschidem Vinul Românesc”. Aceștia le-au catalogat ca fiind printre cele mai bune în anul 2022, conform unui articol din Forbes US.

Evenimentul de degustare a vinurilor din România a fost organizat de către Carrefour România, în parteneriat cu Marinela Ardelean și cu The Iconic Estate. Mai mult decât atât, cele 6 vinuri au fost realizate din 5 soiuri autohtone, conform Mediafax.

Ce au spus experții despre vinurile din România

Vinurile au fost întotdeauna cele care m-au ajutat să descopăr noi locuri, tradiții și culturi, mai ales acum, când nu am mai călătorit din 2019. Nu mai încercasem vinuri din România înainte de evenimentul de la New York. Am fost complet fascinată și impresionată de istoria bogată și de gustul unic al vinului românesc. Îmi doresc să împărtășesc experiența mea și să îmi inspir comunitatea să descopere vinurile producătorilor români.

Astfel, le pregătesc o degustare de vinuri românești alături de Marinela Ardelean, critic internațional de vin. În plus, îmi doresc să descopăr mai multe din ceea ce are să ofere România în materie de vinuri. Sper ca, în curând, să văd pe rafturile magazinelor din SUA vinuri românești”, a mărturisit Wanda Mann, expert internațional în vinuri și jurnalist, la The Somm Journal.

Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia Zilei Naționale, scopul fiind acela de a promova vinurile din România. Datorită reacțiilor pozitive pe care vinurile le-au primit, crama The Iconic Estate vrea să listeze două dintre ele pe piața din SUA.

Exit mobile version