• Vlad Dănilă, CEO și Fondator Linearity, a fost inclus de Forbes în lista milionarilor sub 30 de ani.
  • Vlad a creat compania când avea doar 17 ani și acum are peste 500.000 de utilizatori activi.
  • Platforma creată de Vlad oferă design grafic pentru marketing și a primit investiții de 35mil $.

Românul Vlad Dănilă este vedeta ultimului interviu publicat de Forbes cu milionarii sub 30 de ani. Vlad are 24 de ani și a creat încă de acum 7 ani o companie numită Linearity care a ajuns să aibă clienți celebrii, de la Meta până la SpaceX. Ce face, mai exact, platforma creată de Vlad? Îți explică chiar el.

„Practic, noi creăm un software de design al animațiilor care permite tuturor, de la designeri la amatori, brandurilor mari, să creeze fie bunuri sau să genereze ilustrații, articole de performanță în marketing. De exemplu, la Disneyland în Paris au mai multe ilustrații pentru marketing care au fost create cu platforma Linearity Curve”, a declarat Vlad Dănilă, CEO și Fondator Linearity, pentru Aleph News.

Vlad a făcut școala în Germania, la Dusseldorf, iar acolo i-a venit ideea de a crea Linerity. Era încă un copil, însă frustrarea pe care i-a creat-o programul Adobe Illustrator l-a făcut să îi vină această idee: să creeze una noua, pe care să o poată folosi oricine. Platforma a explodat peste noapte.

Recomandări

HAI LA ORA DE JAZZ!
INVERSĂM ROLURILE DE GEN
UNDE MERGI AZI?
INFLUENȚE ÎN TECH
A.I. DETECTEAZĂ CANCERUL
A.I. ÎȚI IA JOBUL

„Pentru un produs imatur cum era la acea vreme am avut venituri de 40.000 de dolari peste noapte, fără marketing, în timp ce eram în liceu. Părinții mei erau confuzi cu tot ce s-a întâmplat, dar în același timp a fost un punct de plecare care ne-a ajutat să realizăm că există o piață mare software basic de design.

În Germania trebuie să ai 18 ani, probabil la fel e în majoritatea țărilor, pentru a putea să creezi o companie. Așa că mama mea a fost practic fondatorul companiei pentru că nu puteam să o fac eu și, practic, m-a șantajat spunându-mi că dacă nu voi termina școala, nu voi primi acțiunile companiei.”

Ajuns la 24 de ani, Vlad este liderul unei companii care are în staff foști angajați de la Apple sau Microsoft, și cu investitori care au pompat peste 35 de milioane de dolari. Nu are de gând să vândă compania.

„Mereu am vrut să duc compania la un punct unde toată lumea are posibilitatea de a crea bunuri de design, nu am căutat un mod de a-mi optimiza plecarea. Cred că este încă un drum lung în față și sunt entuziasmat pentru asta”, a adăugat acesta.

Citește și