ZF: Companiile din industria petrolieră şi din sectorul financiar, cea mai bună recrutare în 2023

Sonda

Topul sectoarelor de activitate după recrutare în 2023: Companiile din industria petrolieră, din sectorul financiar şi din tutun au avut cel mai bun ritm de recrutare. Un număr de 24 de sectoare de activitate au înregistrat o scădere a numărului de angajaţi în octombrie 2023 faţă de octombrie 2022.

Industriile cu cea mai mare dinamică a recrutării în 2023 nu au ajuns la creşteri de 10% de la an la, potrivit unei analize a Ziarului Financiar. Sectoarele de pe primele două locuri din clasament au înregistrat creşteri ale numărului de angajaţi de 8%, iar al treilea din clasament a înregistrat o creştere de 7% de la an la an. Cele mai mari scăderi ale numărului de angajaţi au fost în minerit, de circa 22%.

Topul sectoarelor de activitate după dinamica recrutării de anul trecut arată că cel mai mare ritm de recrutare a fost înregistrat de industria petrolieră, sectorul financiar şi de industria de tutun, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, numărul de angajaţi din fabricarea produselor de coc­serie şi prelu­crarea ţiţeiului a crescut cu 8% în octombrie 2023 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, până la 2.700 de angajaţi. O posibilă explicaţie pentru creşterea numă­rului de angajaţi din acest sector ar fi proiectele noi care au apărut acolo, precum Neptun Deep din Marea Neagră.

Citește și

Exit mobile version