• Fondul Proprietatea demarează o ofertă de plasament privat accelerat privind întreaga participație, deținute la OMV Petrom.
  • Procesul de plasament va fi demarat imediat.
  • Petrom nu va încasa nicio sumă de bani în urma tranzacției.

Franklin Templeton International, administratorul Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), a anunţat la bursa locală demararea unei oferte de plasament privat accelerat privind întreaga sa deţinere la OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol şi gaze, informează Ziarul Financiar.

În T3/2022, Fondul şi-a redus uşor participaţia prin vânzarea a aproximativ 40 de milioane de unităţi direct prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, în urma unor tranzacţii în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, potrivit calculelor efectuate de ZF, bazate pe un preţ mediu de 0,47 lei pe unitate. Astfel, deţinerea a fost diminuată de la 2,98% la 2,9%.

Conform unui document publicat marţi la BVB, FP vrea să vândă cele 1,77 miliarde de acţiuni pe care le deţine la cea mai mare companie listată la bursa românească. Luând în calcul preţul şedinţei de tranzacţionare de marţi, 0,4654 lei pe acţiune, tranzacţia ar ajunge la 827 milioane de lei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Participaţia la OMV Petrom este a doua cea mai mare a Fondului după deţinerea de 20% la Hidroelectrica, evaluată la circa 12 miliarde de lei.

Fondul nu va mai deține acțiuni la Petrom

„Erste Group Bank şi Swiss Capital vor acţiona în calitate de joint global coordinators şi joint bookrunners, iar Banca Comercială Română şi Auerbach Grayson and Company vor acţiona în calitate de joint bookrunners în cadrul tranzacţiei. Sub rezerva plasării tuturor acţiunilor Petrom în plasamentul privat accelerat şi a decontării aferente a tranzacţiei, Fondul nu va mai deţine acţiuni la Petrom. Petrom nu va incasa nicio sumă de bani în urma tranzacţiei” , se arată în raportul de la Bursă.

Rezultatele tranzacţiei vor fi anunţate în cel mai scurt timp după finalizarea procesului de plasament. Perioada de timp până la închiderea procesului de plasament, stabilirea preţului şi alocările rămân la libera alegere a Fondului şi a părţilor care acţionează în calitate de bookrunner.

În ceea ce priveşte tranzacţiile realizate în T3, ZF i-a solicitat Fondului un punct de vedere cu privire la deţinerile la OMV Petrom şi când au avut loc, mai exact, vânzările. FP a răspuns că nu poate argumenta pe marginea acestui subiect, dat fiind faptul că OMV Petrom este societate listată.

OMV Petrom şi-a triplat vânzările la 44 de miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, în vreme ce profitul net a urcat de cinci ori la 9,2 miliarde de lei. Doar în T3/2022, grupul a avut vânzări de 19 miliarde de lei şi un rezultat net de 4,5 miliarde de lei.

Cu un avans de 0,6% al acţiunilor în 2022, pe tranzacţii de 2,4 miliarde de lei, compania are o valoare de piaţă de circa 29 de miliarde de lei, arată datele BVB. În prezent, acţiunile SNP sunt cele mai subevaluate din indicele BET, cu un indicator PER (price/earnings ratio) de 2,7x.

Acţiunile FP au plus 0,3% de la începutul anului, pe un rulaj de 2,2 miliarde de lei. Fondul valorează 12,4 miliarde de lei şi este deţinut în proporţie de 10,9% de Fondul de Pensii Administrat Privat NN/NN Pensii, respectiv 14,1% de The Bank of New York Mellon.