• 11 noiembrie este Ziua Veteranilor 
  • În această dată s-a încheiat armistiţiul pentru sfârşitul Primului Război Mondial, în 1918
  • În anii trecuţi, se organizau ceremonii militare şi momente de reculegere  

Astăzi este Ziua Veteranilor. Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă din două motive: în această dată a intrat în vigoare, în 1918, armistiţiul care a pus capăt Primului Război Mondial şi ţara noastră putea visa la Marea Unire.

Tot astăzi, a decedat primul militar român, Iosif Fogoraşi, în luptele din Afganistan din 2003. În anii trecuţi, se organizau ceremonii militare şi religioase şi momente de reculegere la monumentele celor căzuţi pe front. 

Vasile Stămăteanu are 108 ani. S-a născut înainte de Primul Război Mondial și a fost pe front în cel de-al Doilea. A fost trimis pe câmpul de luptă în martie 1942, în cadrul Regimentului 53 Infanterie. A luptat pe Frontul de Est şi în Crimeea. Acolo îi instruia pe soldaţi şi era unul dintre cei care cunoştea cel mai bine armamentul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vasile Stămăteanu, veteran de război: „Războiul a fost ca şi cum s-ar fi jucat niste copii, cum se joacă poate şi astăzi de-a războiul. Unde m-au trimis acolo m-am dus. Şi unde m-am dus am reuşit. Cu crucea înainte am mers şi pe front, cu crucea şi în afara frontului. Pe front mi s-au întâmplat multe, multe. Şi am scăpat. Mie în viaţa mea nu mi-a fost frică de moarte şi în viaţa mea eu nu m-am temut de nimic”.