• 8 martie este Ziua Internațională a Femeii.
  • Ziua Femeii a fost sărbătorită prima dată pe 28 februarie 1909, în New York.
  • Ziua Femeii a fost adoptată în 1977, prin intermediul unei rezoluții ONU.

8 martie este ziua în care celebrăm femeile, peste tot în lume, dar și progresul făcut de acestea pentru a ajunge în punctul în care se află azi.

Ziua de 8 martie serbează curajul femeilor și puterea acestora. Marchează determinarea femeilor din trecut pentru a lupta pentru egalitatea și pace.

Când a fost sărbătorită prima dată Ziua Femei

Prima Zi Internațională a Femeii a fost sărbătorită pe 28 februarie 1909, în amintirea celor 15.000 de femei care au protestat în New York pentru un program de lucru mai scurt și un salariu mai bun, conform ONU.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În plus, femeile cereau pe 28 februarie 1908 și dreptul de a vota.

Istoricul zilei de 8 martie, Ziua Femeii

În 1910, Internaționala Socialistă a participat la o întâlnire în Danemarca, pentru a stabili oficial când se sărbătorește ziua femeii.

În 1911, numeroase țări europene au început să sărbătorească femeia. La fel se întâmpla și în SUA. Ziua aleasă pe atunci era 19 martie și comemora revoluția din 1848, „Commune de Paris” – pe lângă dreptul de vot pentru femei, mai erau solicitate dreptul la o funcție de conducere în instituțiile statului, dreptul la muncă, dreptul la pregătire vocațională și eliminarea discriminării în cadrul muncii.

În 1913, Ziua Internațională a Femeii devenise un mecanism de protest împotriva Primului Război Mondial. Femeile din Rusia au stabilit că Ziua Femeii se sărbătorește în ultima duminică a lunii februarie. În Europa, Ziua Femeii se sărbătorea pe 8 martie.

În 1915, femeile declarau că au avut parte de război destulă vreme, așadar au pornit din nou un protest împotriva Primului Război Mondial, doar că de data aceasta la Haga, pe 15 aprilie. Au protestat 1.300 de femei din 12 țări.

Drepturile femeii
Sursa Foto: Profimedia

1917 a însemnat pentru rusoaice un nou an în care să-și manifeste nemulțumirile. De data aceasta, tema protestului era „Pâine și pace”. Protestul a avut loc în ultima zi de duminică din februarie, adică pe 8 martie, conform calendarului gregorian.

Patru zile mai tîrziu, Țarul de atunci a abdicat, iar Guvernul provizioriu a stabilit că femeile au dreptul să voteze.

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ziua de 8 martie a început să fie sărbătorită în mai multe țări. ONU a început să celebreze ziua de 8 martie în 1975, sub titlul de Ziua Femeii. Doi ani mai târziu, ONU adopta o rezoluție prin care Ziua Femeii era sărbătorită pe data de 8 martie peste tot în lume.

Ce semnifică ziua de 8 martie, Ziua Femeii

În 1977, Adunarea Generală ONU proclama, printr-o rezoluție, Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pacea Internațională.

8 martie înseamnă, deci, mai mult decât un buchet de flori și o cutie cu bomboane de ciocolată. 8 martie însemană curaj, determinare, egalitate de gen și lupta continuă a femeilor din istorie pentru drepturile lor.

Muncă și plată egală pentru femei
Sursa Foto: Profimedia

Femeile și-au dorit să lucreze, să voteze și să fie plătite egal cu bărbații. Și nu s-au oprit din lupta lor. Au ieșit pe străzi, au fost vocale, s-au făcut auzite și s-au arătat altfel de cum le-a prezentat istoria: au fost curajoase și determinate. Au spus că pot. Au reușit.

Atunci când sărbătorim femeia pe 8 martie, sărbătorim sacrificiul femeilor care au vrut să fie mai mult decât ceea ce se stabilise pentru ele.

Femeile în ziua de azi: Progres și obstacole

Progresul femeilor continuă și în 2021, însă asta nu înseamnă că obstacolele s-au încheiat.

Yoshiro Mori demisionează după remarca sexistă despre femei: „Femeile vorbesc prea mult”

Yoshiro Mori, șeful Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a declarat în februarie că „Femeile vorbesc foarte mult și nu ar trebui să participe în ședințe pentru că o ședință cu femei durează foarte mult”.

După remarca sexistă făcută de Yoshiro Mori, acesta a fost presat să demisioneze. Deși prima lui reacție a fost „Îmi cer scuze pentru ce am spus, dar nu demisionez”, după numai câteva zile, acesta a declarat că va părăsi funcția pe care o are din cauza replicii sale.

70% dintre femeile care lucrează în domeniul tehnologiei sunt de acord că abilitățile lor au fost mai apreciate decât genul

Aleph News a publicat pe 16 februarie 2021 un studiu Kaspersky care arăta că 56% dintre femeile din IT au observat că firmele în care lucrează respectă mult mai mult principiul egalității de gen.

În plus, 70% dintre acestea au spus că au fost apreciate în funcție de abilități.

41% din funcțiile de conducere din firmele din România sunt deținute de femei

Cifrele sunt menționate într-un studiu realizat de Confederatia Națională pentru Antreprenoriat Feminin. La nivel european, media este de 36%.

Totuși, discrepanțele de gen persistă încă. Pentru fiecare 100 de bărbați promovați în carieră, doar 70 de femei au aceeași oportunitate.

Egalitate între femei și bărbați
Sursa Foto: Profimedia

Femeile în sport: Prima femeie antrenor la o echipă din fotbalul englez și doamnele care au intrat în istoria NBA sau Champions League

Emma Hayes are 44 de ani și în ultimii nouă ani a antrenat echipa de fete Chelsea. Emma Hayes are numeroase trofee în palmares, iar acum are o serie de 33 de meciuri fară înfrângere.

Sarah Thomas va face parte din corpul de oficiali ai Super Bowl, iar Becky Hammon este prima femeie antrenor principal al unei echipe din NBA.
În 2021, Stephanie Frappart a arbitrat un meci de Champions League.

11 februarie, Ziua Internaţională a femeilor şi fetelor în știinţă

11 februarie este Ziua Internaţională a Femeilor şi Fetelor în Ştiinţă. Cele mai recente date, din 2018, arată că din aproape 15 milioane de oameni de ştiinţă şi ingineri din Uniunea Europeană, 59% erau bărbaţi, iar 41% – femei.

Femeile scriu istorie la Globurile de Aur 2021

Trei femei au fost nominalizate la ediţia de anul acesta a Globurilor de Aur, pentru regie: Regina King, Chloé Zhao şi Emerald Fennell.

Estonia a devenit singura țară din lume cu o femeie președinte și un prim-ministru femeie

Kersti Kaljulaid este prima femeie președinte a Estoniei din 2016, iar noua coaliție a guvernului eston este condusă de liderul Partidului Reformei Kaja Kallas.

Kamala Harris a devenit prima femeie vicepreședinte a SUA

Kamalla Harris, prima femeie vicepreședinte SUA
Sursa Foto: HEPTA

Kamala Harris este prima femeie de culoare și prima femeie de origine asiatică, care devine vicepreședinte al SUA.

Kamala Harris, fiica unor imgranți din India și Jamaica, deține cea mai înaltă funcție ocupată vreodată de o femeie în istoria SUA.

Papa a extins oficial rolul femeilor în Biserica Romano-Catolică

Printr-un decret emis pe 11 ianuarie 2021, Papa Francisc a făcut un nou pas în vederea unei reprezentări mai ample a femeilor în rândul Bisericii Catolice, permițându-le, în mod oficial, să citească în cadrul liturghiei, să ajute la slujirea altarului și să contribuie la administrarea Euharistiei.