• Nadal l-a învins pe Rublev cu scorul de 6-3, 6-4
  • Rublev a câştigat cele mai multe turnee şi meciuri din circuitul ATP anul acesta
  • Thiem a câştigat meciul cu Tsitsipas în trei seturi: 7-6 (7-5), 4-6, 6-3

Ediţia aniversară cu numărul 50 a turneului campionilor din tenisul masculin a luat startul ieri în capitala Marii Britanii.

Dominic Thiem şi Rafael Nadal au început cu dreptul competiţia care încheie în mod tradiţional sezonul în circuitul ATP.

Nadal a venit hotărât să atace singurul trofeu care îi lipseşte din colecţie. L-a bătut în două seturi scurte pe rusul Andrey Rublev, surpriza anului în tenis.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În celălalt meci al zilei, Thiem a răzbunat înfrângerea din finala de anul trecut. Fără fanii greci înfocaţi în tribune, Stefanos Tsitsipas n-a mai avut aceeşi motivaţie.

Cel mai norocos a fost Novak Djokovic.

Deşi n-a jucat încă niciun minut la Londra, a primit deja primul trofeu din partea organizatorilor pentru că a egalat recordul lui Sampras de sezoane încheiate pe primul loc în lume.