- Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, îşi pierd valabilitatea, anunţă Ministerul de Interne, vineri.
- MAI precizează că, în data de 7 martie 2022, la nivel naţional, erau înregistrate un număr de aproximativ 387.000 documente de identitate expirate în perioada 01.03.2020 – 07.03.2022, iar până la data de 28.05.2022 pentru aproximativ 267.000 nu a fost solicitată preschimbarea.
- În acest context, instituţia invită cetăţenii români să se prezinte la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, pe raza cărora îşi au domiciliul, pentru schimbarea cărţii de identitate, având în vedere că aceste documente îşi pierd valabilitatea la 7 iunie.
Începând cu data de 7 iunie 2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stării, îşi pierd valabilitatea, anunţă Ministerul de Interne, vineri.
„Pentru evitarea prezentării, în acelaşi timp, a unui număr mare de persoane la sediul acestor servicii publice, recomandăm cetăţenilor să acceseze platformele de programare on-line şi/sau telefonic existente la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor. Astfel, recomandăm consultarea programului de activitate al serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea website-urilor primăriilor în subordinea cărora acestea funcţionează”, transmite MAI.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.
Pentru situaţii de excepţie, precum necesitatea deplasării urgente în alt stat membru UE pentru studii, tratamente medicale, raporturi juridice de muncă, în scopul eliberării cărţii de identitate într-un termen mai scurt decât 30 de zile, se poate formula o cerere adresată şefului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor din judeţul de domiciliu.