Actriţa Dorina Chiriac a fost invitată la emisiunea „Marius Tucă Show” de la Aleph News, acolo unde a declarat că urmează să revină la teatru, însă va interpreta un rol în care este nevoită să poarte mască.

Misiunea ei de a intrepreta rolul este îngreunată de faptul că, purtând mască, nu va putea să se mai exprime atât de bine.

„Am să merg să joc într-o producţie în care este potrivit să port mască. În momentul ăsta, expresivitatea mea este mult redusă”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Situaţia din teatre este bună, spune Dorina Chiriac. Actorii îşi plătesc singuri testele şi, chiar dacă nu poartă mască când sunt pe scenă, spectatorii sunt în foarte mare siguranţă.

„Toţi actorii joacă fără mască pentru spectatori cu mască. Siguranţa spectatorilor este foarte ridicată datorită măsurilor. Actorii îşi plătesc testele”.

În finalul emisiunii, Marius Tucă a dezvăluit că Dorina Chiriac poartă două măşti, pentru că încearcă să o protejeze pe Sonia, fiica ei: „Eu purtam mască şi înainte de pandemie”, a mai spus Dorina Chiriac.