• Desenele secrete ale lui Michelangelo sunt accesibile publicului general.
  • Schițele descoperite sub o capelă florentină în 1975 au fost văzute doar de specialiști.
  • Accesul publicului este permis până în luna martie 2024.

Dacă ajungi la Florența până în martie am pentru tine un reper nou. Desenele secrete atribuite lui Michelangelor sunt accesibile publicului larg.

Ce este cert este că e pentru prima dată când lucrările sunt accesibile publicului larg. Până acum schițele murale au fost văzut numai de specialiști. În mod excepțional, sunt puse în vânzare bilete pentru spațiul de sub capela Medici. Proiectul va continua până în luna martie 2024.

Autenticitatea încă e discutabilă

Schițele au fost descoperite în 1975, în timpul unei restaurări a capelei. (VO BUON) Până în 1955 aici se depozitau saci de cărbune, apoi încăperea a rămas blocată pentru ani întregi . Abia după ce au fost înlăturate două straturi de var și-au făcut apariția câteva siluete schițate în linii negre și roșii.
Explicația a fost să este foarte probabil ca artistul să fi folosit încăperea ca adăpost pentru câteva luni în 1530, când încerca să scape de furia papei Clement VII-lea. Michelangelo coordonase construcția fortificațiilor în cetate în cei trei ani în care se preferase un sistem republican (1527-1530). După ce Florența a fost ocupată de trupele papale, artistul a avut nevoie de două luni până a fost iertat.
Autenticitatea lucrărilor este încă dezbătută de specialiști. Iar biletul pentru acces costă 20 de euro, pentru tinerii care nu au încă 18 ani, prețul este de 2 euro. Sume ce se adaugă prețului de rezervare de 3 euro și celui pentru acces în muzeu, de 10 sau 3 euro redus.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
APUNE ERA TIKTOK?
SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON

Citește și