alephnews Vezi versiunea web

Astăzi sărbătorim Ziua Marinei Române. Ce mesaj transmite Nicușor Dan, marele absent de la eveniment: „Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale Române. Viitorul va fi mai bun pentru România”

Sandu Maria · 15 aug. 2025, 12:14

Astăzi sărbătorim Ziua Marinei Române. Ce mesaj transmite Nicușor Dan, marele absent de la eveniment: „Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale Române. Viitorul va fi mai bun pentru România”

Astăzi sărbătorim Ziua Marinei Române – o sărbătoare națională dedicată marinarilor și tradițiilor navale, celebrată anual la 15 august, de Sfânta Maria, protectoarea marinarilor.

Forțele Navale Române celebrează cea de-a 123-a ediție a Zilei Marinei Române la Constanța, prin evenimente desfășurate pe faleza din fața Comandamentului Flotei și în zona maritimă adiacentă, unde va avea loc exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2025 – FNR 25”.

La festivități participă peste 3.500 de militari români și din state partenere, alături de un impresionant dispozitiv format din 28 de nave, 25 de ambarcațiuni rapide de tip RHIB și aproximativ 20 de aeronave aparținând Forțelor Navale Române, Forțelor Aeriene Române și aliaților străini.

Programul va fi completat de o demonstrație aeriană susținută de trei aeronave ale Aeroclubului României, precum și de o paradă pe mare a zeci de veliere civile, care vor adăuga culoare și spectaculozitate evenimentului.

Spectacolul maritim va fi completat de trei aeronave ale Aeroclubului României, precum și de zeci de ambarcațiuni civile de tip velier, care vor defila pe mare.

Nicușor Dan, marele absent

Președintele României, Nicușor Dan – marele absent de la evenimentul din Constanța – a transmis vineri, 15 august 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Marinei Române. Mesajul a fost prezentat de către Cristian Diaconescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Securității Naționale, coordonatorul Cancelariei Președintelui României, în cadrul festivităților desfășurate la Comandamentul Flotei din Constanța.

„Ziua Marinei Române este una dintre sărbătorile de suflet ale națiunii noastre. Ceremoniile devenite tradiționale la malul Mării Negre aduc laolaltă români veniți din toată țara să se bucure de festivitățile pregătite în cinstea marinarilor noștri. Vă transmit tuturor salutul meu călduros și cele mai bune gânduri!

Dincolo de evenimentele organizate aici, Ziua Marinei este o zi a unității naționale, pentru că acest moment special reușește să ne apropie oriunde ne-am afla. Marinarii noștri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii. De aceea, sărbătorim astăzi și oamenii extraordinari dedicați acestei cariere, dar onorăm și simbolurile națiunii noastre.

Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naționale suntem mai puternici. Atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă, un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile și energiile creative, atunci sunt sigur că și viitorul va fi mai bun pentru România.

Dragi marinari,

Departe de țară, de familie și de prieteni, sunteți dedicați unei profesii dificile. De aceea, vă mulțumesc și dumneavoastră, și celor apropiați pentru sacrificiile pe care trebuie să le faceți. Vă îndemn să vă păstrați curajul și să purtați cu devotament și demnitate Drapelul României peste tot în lume.

Rolul Forțelor Navale Române, alături de celelalte componente ale Armatei, este foarte important în a contribui, împreună cu Aliații și partenerii noștri, la întărirea securității spațiului euroatlantic și la creșterea siguranței cetățenilor români.

Vă asigur că vom continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale Române, astfel încât să aveți asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participați.

Doamnelor și domnilor,

În actualul mediu internațional de securitate, regiunea Mării Negre are o importanță strategică, fiind recunoscută ca atare atât la nivelul NATO, cât și la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranței și prosperității cetățenilor români.

Dragi marinari,

Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă mereu în pază și ocrotire!

La mulți ani și bun cart înainte!”, transmite Nicușor Dan.