- Pe 10 decembrie celebrăm Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
- Tema din 2024 promovează drepturile ca soluții pentru viitor.
- Volker Türk: „Drepturile sunt fundația stabilității și justiției”.
Ziua Internațională Drepturilor Omului îți aduce aminte de puterea drepturilor fundamentale. Cu motto-ul „Drepturile noastre, viitorul nostru, acum”, sărbătoarea readuce în atenție rolul crucial al drepturilor umane în prevenirea crizelor și promovarea echității sociale. Anul acesta, drepturile umane sunt promovate ca soluții la crizele globale
Cum a evoluat recunoașterea drepturilor omului în istorie?
Istoria drepturilor omului este marcată de momente esențiale, de la Magna Carta (1215) până la Declarația Universală (1948). Revoluția Franceză a introdus principii de egalitate și libertate, iar abolirea sclaviei în secolul XIX a extins ideea de justiție socială. În secolul XX, tratatele internaționale au consolidat drepturile femeilor și copiilor, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stabilit standarde legale.
Drepturile omului sunt drepturi fundamentale, universale și inalienabile, de care beneficiază fiecare persoană, indiferent de naționalitate, origine, rasă, sex, religie sau alte diferențe. Ele sunt consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO), adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a ONU.
Putem să enumerăm câteva precum dreptul la viață, dreptul la egalitate în fața legii, libertatea de gândire, conștiință și religie, dreptul de a participa la guvernare, dreptul la pace și securitate internațională.
Cum ajută respectarea drepturilor omului la prevenirea crizelor globale?
Volker Türk, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniază că drepturile sunt un liant universal. Ele previn conflictele, abuzurile și violările prin stabilirea unor norme clare.
De exemplu, drepturile fundamentale protejează împotriva discriminării și asigură demnitate pentru toți. În vremuri de criză, aceste valori oferă un cadru pentru soluții și pentru evitarea escaladării violenței. Türk face apel la lideri și cetățeni să acționeze pentru egalitate și pace.
Conform Human Rights Watch 2024, principalele probleme globale includ conflicte armate (Ucraina, Sudan, Israel-Gaza), criza climatică, inegalitatea economică, atacurile asupra drepturilor femeilor și LGBT (ex. talibanii în Afganistan) și erodarea sistemului internațional de drepturi ale omului din cauza indignării selective și a diplomației tranzacționale.
Ce provocări aduce tehnologia, precum AI-ul, pentru drepturile omului?
Tehnologia avansată, în special AI generativă, are implicații majore. Pe de o parte, îmbunătățește accesul la informație și eficiența în educație și sănătate. Pe de altă parte, ridică riscuri pentru confidențialitate, prin supravegherea excesivă și propagarea dezinformării. Studiile arată că AI perpetuează uneori prejudecăți, afectând grupurile marginalizate.
Și aceste provocări dezvăluie necesitatea unor cadre legale robuste pentru a proteja drepturile fundamentale într-o lume în care Inteligența Artificială trebuie să cunoască și să respecte drepturile umane.