• Despre Brâncuși știm că e unul dintre cei mai mari artiști pe care i-a dat România.
  • Și este cunoscut și faptul că a avut o viață amoroasă tumultoasă.
  • Femeile pe care le-a iubit au avut un loc aparte în viața și mai ales în creațiile lui.

Constantin Brâncuși și Margit Pogany s-au cunoscut la Paris, în anul 1909 Margit Pogany i-a fost artistului muză, iubită și, mai târziu, prietenă „Domnișoara Pogany” este considerată una dintre cele mai îndrăznețe sculpturi din istorie.

Despre Brâncuși știm că e unul dintre cei mai mari artiști pe care i-a dat România. Și este cunoscut și faptul că a avut o viață amoroasă tumultoasă. Femeile pe care le-a iubit au avut un loc aparte în viața și mai ales în creațiile lui. Au fost iubite, l-au iubit și l-au inspirat. Domnișoara Pogany a fost, însă, ceva special pentru marele artist. A cunoscut-o la Paris. Ea, o pictoriță maghiară, la început de drum. El, un sculptor român în căutarea unei muze. Au trăit o frumoasă poveste de dragoste, de care ne vom aminti de fiecare dată când vezi opera „Domnișoara Pogany”.

După cum a povestit chiar ea, Brâncuși sculpta câte un bust din lut, pe care îl abandona de fiecare dată. Și chiar dacă Pogany îl implora să îl păstreze, Brâncuși râdea și îl arunca. În final, a creat portretul din memorie, după ce Pogany a plecat în Ungaria. Iar Brâncuși și-a desăvârșit lucrarea.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

În decursul a 20 de ani, a creat 19 lucrări intitulate  „Domnișoara Pogany”. Un omagiu adus celei pe care a iubit-o atât de mult. 

Când cea din ipsos a fost expusă la New York, în 1913, a devenit una dintre piesele vedetă ale Armory Show, nu în sensul că era cea mai îndrăgită, ci cea mai ridiculizată de presă și de vizitatori.