Când şi cum se vor juca meciurile din Liga Campionilor și Europa League
- Liga Campionilor şi Europa League se vor juca sub formă de mini-turneu, începând cu meciurile din sferturile de finală.
- Liga Campionilor va fi în Portugalia, iar Europa League în Germania.
- Supercupa Europei se va juca pe 24 septembrie, la Budapesta.
Coronavirusul a blocat fotbalul timp de 3 luni, însă uşor, uşor ne revenim. Dacă Franţa, Olanda, Scoţia au cedat, ţări precum Germania, Italia, Spania, dar şi România au reluat competiţiile. În ceea ce priveşte Liga Campionilor şi Europa League, UEFA a decis să schimbe formatul.
Meciurile din optimi se vor juca astfel:
- Juventus – Lyon la Torino
- Barcelona – Napoli pe Camp Nou
- Manchester City – Real Madrid în Anglia
- Bayern Munchen – Chelsea pe Allianz Arena
- Apoi, toate echipele se mută în Lisabona, Portugalia, timp de o săptămână.
Pe 17 iunie Comitetul Executiv UEFA va vota disputarea unui mini-turneu între cele 8 cluburi rămase în competiţie. Stadioanele Da Luz (Benfica) şi Alvalade (Sporting CP) vor găzdui meciurile din Liga Campionilor. Partidele nu se vor mai juca tur-retur. Sferturile sunt programate în perioada 12-15 august, seminfinalele pe 18 şi 19, iar finala pe 23 august.
Istanbul a rămas fără finala Ligii Campionilor, dar are promisiunea UEFA că o va organiza pe cea din sezonul următor.
În Europa League se va merge pe acelaşi model. Returul din 16-imi şi optimile se vor juca pe terenul propriu al echipelor, apoi se va desfăşura un mini-turneu, care va avea loc în Germania, în oraşele: Duisburg, Gelsenkirchen, Düsseldorf şi Koln. Finala este programată pentru 21 august.
- BREAKING. Partidul Likud al lui Netanyahu a câștigat alegerile parlamentare din Israel, însă nu are majoritate pentru a guverna, potrivit EXIT POLL-urilor. Prezență record la vot
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026
- „Singularitatea A.I. a început”, avertizează Jack Clark, cofondatorul Anthropic. Ce înseamnă asta pentru omenire
- Ambasada Rusiei în România respinge acuzațiile MAE privind implicarea Rusiei în sabotajul de la Carfil Brașov: „Fără temei. Cinism politic şi ipocrizie”
- Flávio Bolsonaro a fugit din Brazilia în Statele Unite, după ce a pierdut alegerile prezidențiale. Candidatul susținut de Trump e anchetat pentru spălare de bani