„Când un român stă la îndoială…”

Reproduc, o dată la şapte ani, fragmente dintr-o conferinţă a profesorului   C. Rădulescu-Motru (foto), ţinută la 21 februarie 1910 – “Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte”. Ce s-a schimbat de acum 115 ani şi 5 luni? Avem aplicaţii pe smartfoane..

„(…) Când un român stă la îndoială fiţi siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga? Iată suprema lui nelinişte. Pentru risipirea acestei nelinişti, sforţarea românului se îndreaptă în afară, ca să prindă cu urechea mai bine zvonul cel din urmă; mai niciodată sforţarea nu merge înăuntru, spre forul conştiinţei.

Omul de caracter la români nu este acela care este consecinte cu sine însuşi, ci acela care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. De consecvenţa cu sine însuşi a grupului cine se întreabă?  Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă sună; a sunat, ai fost prezent şi eşti român, atunci esti om de caracter.

Nu este ţară cu oameni mai curajoşi ca ţara noastră românească. Românii sunt eroi, dar cu deoasebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd, la vânătoare… curajul românului nu are pereche. Iureşurile de la asaltul Griviţei au rămas legendare; şi tot aşa tind să devină legendare atacurile îndrăzneţe din primăvara anului 1907. Dar românul izolat este blând ca şi mielul. Când îi bate din picior cineva, el tace. Aşa a tăcut şi tace în faţa celei dintâi ciocoroade, dacă o vede îmbrăcată altfel ca el. <Capul plecat sabia nu-l taie>. De aceea, la oricine arată sabia el pleacă capul. Când simte însă cotul tovarăşului, când este în ceată, deîndată el ridică capul; şi atunci fereşte, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie.

(…) Dar absolut fără pereche este curajul românului în exprimarea opiniilor, dacă exprimarea el o face în numele grupului, ca redactor de jurnal bunăoară! Eşti din acelaşi grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; eşti din celălalt grup, atunci ocara nu mai are margini! Iată un redactor curajos, în tot cazul, îţi zici. Ei bine, te înşeli. E curajos numai ca mandatar al grupului. Vorbeşte cu el între patru ochi şi vei constata că nu-şi aduce bine aminte de ce a scris. Între patru ochi, opinia lui este chiar că toţi românii sunt buni şi patrioţi (…)”.