Ce zone trebuie să eviți de Ziua Aviației Române în București?

Azi, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, vezi avioanele militare la paradă, survolând spațiul aerian.
Evenimentul este spectaculos, dar toată parada înseamnă haos în trafic. Ce restricții de circulație sunt impuse pentru această zi?

Trebuie să eviți zona Monumentului Eroilor Aerului, pe Bulevardul Aviatorilor, pentru că aici va începe la ora 10:00 și va dura până la ora 11:00, o ceremonie militară cu depunere de coroane și jerbe, și va fi și un survol aerian. În perioada 9:00-12:00, va fi restricționat traficul rutier pe Bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulație, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle, pe Aleea Modrogan și Aleea Alexandru. De asemenea, vor fi restricții și pe strada Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulație, între Șoseaua Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor, dar și pe strada Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulație, între strada Eremia Grigorescu și Bulevardul Aviatorilor.

Este o zi extrem de importantă, iar polițiștii rutieri recomandă să eviți aceste zone, cel puțin până la ora 12:00, când această ceremonie dedicată Zilei Aviației Române și Forțelor Aeriene Române se va încheia. Vor fi ceremonii militare și vor fi depuse jerbe de flori în zona Bulevardului Aviatorilor.

Exit mobile version