Peste 200 de piese rare, valoroase pentru cultura românească, dar și pentru cea a popoarelor lumii, unele dintre ele vechi de mii de ani, vor fi scoase la vânzare.
Advertisment
Vânzarea va avea loc joi, în cadrul Licitației de Artă Tradițională, Covoare și Antichități de la Artmark.
Dedicată colecționarilor de artefacte istorice și design, dar și iubitorilor de tradiții românești sau orientale, colecția este compusă din antichități romane ori sumeriene, covoare persane și turcești, podoabe balcanice din sec. XVIII și stampe japoneze, dar și piese de mobilier Neo-Brâncovenești, ii și costume populare românești.
Recomandări
„Rarități pentru piața de profil din România, considerate totodată active de nișă ce completează alternativele investiționale în perioade instabile economic, precum este cea actuală, artefactele istorice conving nu doar prin unicitate, dar și prin decorativitatea lor. Un exemplu care se remarcă în licitația de joi, 18 noiembrie, este ulciorul roman cu toartă, ce datează din a doua jumătate a sec. II. Piesa confecționată din ceramică roșie are prețul de pornire de doar 300 de euro și provine din colecția importantului om politic al sfârșitului sec. XIX și fondator al catedrei de mecanică la Universitatea din Iași, Miltiade Tzony. Din aceeași colecție face parte și un blid roman, care are un preț conservator de pornire de doar 200 de euro și este datat sfârșitul sec. I – începutul sec. II”, arată Artmark.
O altă piesă rară este fragmentul de statuetă ce îl reprezentă pe Buddha surâzând (Xiao Fo). Lotul cu prețul de pornire de 400 de euro datează din sec. XV-XVI și provine din colecția familiei de doctori Roth-Nicolau. Iar de la 1500 provin două talere ceremoniale din cositor, purtând mărcile orașului Sibiu, care au în licitație un preț de pornire de doar 175 de euro.
Licitația de specialitate rezervă un capitol important valorilor tradiționale românești, între care se remarcă iile și costumele populare. Cu o compoziție care respectă perfect structura tradițională, realizat din pânză de bumbac, țesute manual sunt costumele alcătuite din ie, fotă, maramă și brâu. Costumele datate prima jumătate a sec. XX ori mijlocul acestuia au un preț de pornire de 200-250 de euro și sunt reprezentative pentru zonele Bran, Gorj, Cărbunari, Banat, Argeș sau Ținutul Pădurenilor, Hunedoara.
Piesele de colecție din cadrul Licitației de Artă Tradițională, Covoare și Antichități ocupă 3 săli de expoziție în cadrul Palatului Cesianu-Racoviță și pot fi văzute până joi, 18 noiembrie, gratuit.
Partenerii noștri