• • Porunca dumnezeiască ce s-a dat lumii la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus. „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”, „Pe Acesta Să-L ascultaţi!”
  • • Cu auzul Îl ascultăm pe Iisus, dar cu viaţa şi cu faptele ne opunem şi luptăm împotriva Lui, trăind după rânduielile lumii şi legea trupului.
  • • Acum este vremea să ne întrebăm. Acum este vremea să ne schimbăm.

Iată poruncă dumnezeiască ce s-a dat lumii la Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus. Când S-a suit El pe Muntele Taborului cu trei dintre ucenicii Săi, când le-a arătat acestora o rază din Slava Sa, „atât cât se putea”, când Faţa Mântuitorului a strălucit ca soarele, când Moise şi Ilie stăteau cu Fiul Omului, atunci a răsunat un glas din ceruri.

Dumnezeu -Tatăl, Cel fără de ani, Făcătorul cerului şi al pământului, a mărturisit atunci că fiul Fecioarei Maria din Nazaretul Galileei, Învăţătorul Care minuna mulţimile cu cuvântul şi cu faptele Lui, El, prin a Cărui Faţă a strălucit pentru câteva clipe o rază din lumina cea neapropiată, este Fiul Său, Unul-Născut din veci, întru Care s-a arătat plinătatea iubirii şi a slavei dumnezeieşti.

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit”, „Pe Acesta Să-L ascultaţi!” răsuna în văzduhul lumii, acum pentru a doua oară, mărturia care a fost vestită pe ţărmurile Iordanului, când Iisus a fost botezat de Sfântul Proroc Ioan. Dar pe Tabor s-a auzit o întărire a cuvântului de la Botez.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Acum este vremea să ne întrebăm: Ce zic inimile noastre? Ce spune viaţa noastră? Ascultăm noi de Domnul şi învăţătorul nostru? Ne lăsăm noi călăuziţi de lumina Lui? Iubim noi cuvântul Lui? Când suntem la drum sau la masă, voioşi sau întristaţi, lipsiţi sau în îmbelşugare, cugetăm noi la ce a zis învăţătorul nostru?

Cu auzul Îl ascultăm pe Iisus, dar cu viaţa şi cu faptele ne opunem şi luptăm împotriva Lui, trăind după rânduielile lumii şi legea trupului.

Sfântul Ignatie Teoforul spune într-o epistolă a sa: „Cei ce susţin că sunt ai lui Hristos nu se cunosc numai din ceea ce zic, ci din faptele pe care le fac, după cum pomul după roadele lui se cunoaşte. E mai bine să taci şi să fii creştin, decât sa spui şi să nu fii, căci nu în cuvânt, ci în putere stă împărăţia lui Dumnezeu”

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Să proslăvim pe Dumnezeu nu numai cu credinţa, ci şi cu viaţa, căci altfel nu e proslăvire, ci hulă, întrucât Dumnezeu nu este aşa de mult hulit de un păgân ticălos precum este hulit de un creştin stricat”.

Acum este vremea schimbării noastre. Şi schimbarea trebuie să înceapă din interiorul nostru, pentru că acolo se găseşte Iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu şi iubirea cea nebună după Hristos şi doar contopindu-le pe amândouă putem să trăim în lumina cea veşnică.