• Colecţia de artă a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, estimată la peste un miliard de dolari.
  • Aceasta includea picturi de Monet, Manet, Brueghel cel Tânăr, Klimt, Hockney şi Richter.
  • Paul Allen a conceput împreună cu Bill Gates sistemul de operare pentru computere personale care avea să asigure succesul companiei Microsoft.

Colecţia de artă a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, decedat în 2018, va fi scoasă la licitaţie în cadrul unei vânzări organizate de Christie’s la New York în luna noiembrie, a anunţat joi casa de licitaţii, estimând-o la peste un miliard de dolari, ceea ce ar reprezenta un record absolut, potrivit Forbes.

Vor fi oferite spre vânzare peste 150 de lucrări, printre care tabloul ,,La montagne Sainte-Victoire” , al pictorului francez Paul Cezanne, estimat la peste 100 de milioane de dolari.

Toate încasările provenite din vânzare vor fi donate în scopuri caritabile, potrivit Christie’s.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Licitație fără precedent

Paul Allen, care a murit de cancer în 2018, la vârsta de 65 de ani, a conceput împreună cu Bill Gates sistemul de operare pentru computere personale care avea să asigure succesul companiei Microsoft, fondată în 1975.

A părăsit grupul în 1983, din cauza unor probleme de sănătate şi a deteriorării relaţiei cu Bill Gates, care avea să rămână la conducere până în 2000.

Recordul actual pentru o colecţie privată a fost stabilit în primăvară de cuplul american Harry şi Linda Macklowe, cu 922 de milioane de dolari în mai multe licitaţii la Sotheby’s.

Pe lângă Cezanne, în colecţia lui Paul Allen figurează şi tabloul ,,Small False Start” , al pictorului american Jasper Johns, estimat la peste 50 de milioane de dolari, potrivit New York Times.

Christie’s nu a făcut publice alte piese ale colecţiei, însă o expoziţie itinerantă organizată în 2016 pornind de la colecţia lui Paul Allen oferă o imagine a bogăţiei acesteia.

Aceasta includea picturi de Monet, Manet, Brueghel cel Tânăr, Klimt, Hockney şi Richter.

Cu această vânzare, care urmează celei a colecţiei Macklowe şi a portretului făcut de Andy Warhol actriţei Marilyn Monroe, ,,Shot Sage Blue Marilyn” , vândut cu 195 de milioane de dolari la începutul lunii mai (un record pentru o lucrare din secolul al XX-lea), anul în curs ar putea rămâne unul dintre cele mai importante din istoria pieţei de artă.