CTP răbufnește la adresa lui Cristi Puiu, după afirmațiile făcute de regizor la TIFF

- Vadim Tudor se simte răzbunat: Cristian Tudor Popescu îi ține locul în discuția cu Cristi Puiu.
- CTP spune că regizorul Puiu e „idiot, nesimțit, agitator” și că „cei care îl aplaudă sunt hominizi cretini și ticăloși”.
- Regizorul și-a prezentat filmul la Festivalul de la Cluj și a deplâns faptul că, în public, lumea trebuie să poarte măști, spre deosebire de premiera din Franța, unde lumea era liberă.
Puiu a spus ca e trist să stai 3 ore și 10 minute, cât durează filmul său, cu masca pe gură și își dorește ca oamenii să dialogheze cu puterea, să nu accepte ce li se impune.
Regizorul a purtat mască, a spus că nu îndeamnă la nesupunere, dar i-a aprins fitilul doctorului în filme, CTP, când a spus că lumea vede filme la TIFF pentru că în decembrie 1989 a fost o revoluție.
CTP interpretează vorbele ca atac la ordinea de lucruri care face din România ciuma roșie a perioadei și spune că cei care au aplaudat sunt „ticăloși și cretini”. Despre Cristi Puiu, CTP spune că „este un idiot și un nesimțit”.
- Zelenski va efectua prima sa vizită oficială în Serbia, una dintre puținele țări europene care au menținut relații strânse cu Rusia
- Vrei să mergi în SUA? Ai grijă ce postezi pe social media. Administrația Trump înăsprește procesul de acordare a vizelor
- Peste jumătate dintre români își petrec cea mai mare parte a zilei stând jos. Doar 12% fac drumeții
- În premieră mondială, Inteligența Artificială a creat viruși care nu existau în natură
- Bolojan le cere din nou românilor să economisească energie. Guvernul pregătește limitarea consumului pentru marii consumatori