Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Fotografiei. Cum faci „o fotografie cât o mie de cuvinte”? Sorin Onișor, fotograf: „Regulile contează la început”

• Tema de anul acesta pentru Ziua Mondială a Fotografiei este „MY FAVORITE PHOTO”
• Fotografia joacă un rol esențial în conservarea istoriei, culturii, dar și a vieții cotidiene
• Din sec. XIX fotografia este un mediu tot mai important de exprimare și apreciere personală

Astăzi este 19 august și îți spun că sărbătorești Ziua Mondială a Fotografiei, iar anul ăsta e despre poza preferată. În această zi, atât profesioniști, cât și amatori ai fotografiei se întâlnesc pentru a împărtăși cadre, atât din natură, cât și din jungla urbană. Dar cum faci să surprinzi cât mai bine fiecare moment din viața ta, sau fiecare loc în care ai călătorit anul asta?

Cât de mult contează regulile fotografiei atunci când vrem ca fotografiile noaste să vorbească de la sine?

Sorin Onișor, fotograf: „Regulile contează la început când înveți fotografie, când buchisești abecedarul acestei arte. După aceea totul ține de inspirație, talent și de munca pe care o depui. Eu care sunt considerat fotograful Satului Românesc, nu aș fi putut realiza fotografiile dacă nu aș fi muncit foarte mult, dacă nu aș fi sacrificat peste 20 de ani de hoinărit prin această țară frumoasă a noastră. În clipa de față sunt în Câmpia Bănățeană, pe digurile Timișului, încercând să surprind câteva imagini specifii verii”.

Care sunt câteva tips and tricks pe care trebuie să le știe cineva care vrea să aibă poze estetice?

Sorin Onișor, fotograf: „În primul rând, ar trebui să știe că dacă se înhamă la așa ceva, e nevoie de foarte multă seriozitate și de foarte multă muncă. Pare că fotografia este mult mai la îndemână, facil de învățat cu atâtea instrumente, având internetul care ne bulversează în fiecare zi. Instrumente sunt multe, dar ca să faci treabă serioasă trebuie să depui foarte, foarte mult efort”.

Cum ați descoperit această pasiune?

Sorin Onișor, fotograf: „La mine a fost o întâmplare fericită. Eram deja profesor de câțiva ani la țară, lângă Timișoara. Îmi plăcea meseria, dar nu mă simțeam împlinit. Acum 22 de ani, în 2003, un prieten a avut inspirația de a-mi face cadou un aparat de fotografiat. Aceasta a fost o explozie. Mi s-a potrivit această pasiune ca o mănușă. A devenit apoi meserie și chiar datorie, aș putea spune, pentru că m-am dedicat și mă dedic în continuare ilustrării Satului Românesc”.