• În istoria Hollywoodului au fost multe cazuri în care pentru roluri celebre au fost numiți alți actori decât cei cunoscuți
  • Unii actori nu au reprezentat alegerea inițială pentru interpretarea unor roluri, dar în final le-au primit și au câștigat chiar Oscarul
  • Un exemplu celebru este Tom Hanks, care nu a fost primul desemnat să îl interpreteze pe Forrest Gump în filmul omonim. La fel a fost și cazul lui Jodie Foster în Tăcerea mieilor

Unele dintre cele mai renumite roluri din istoria Hollywoodului au fost rezultatul unui proces laborios, cu audiții de multe ori nereușite și schimbări de ultim moment. De multe ori un actor nu a fost prima alegere pentru un anumit rol, dar în final a ajuns nu doar să primească rolul respectiv, ci chiar să obțină un premiu Oscar pentru interpretarea aceluia, scrie The Independent.

Tom Hanks, de pildă, nu a fost primul desemnat să îl interpreteze pe Forrest Gump în filmul omonim, deși ne-ar fi foarte greu să ne imaginăm pe altcineva în locul lui.

Uneori, a fi a doua (sau chiar a treia sau a patra) alegere pentru un rol poate fi chiar pasul spre gloria Oscarului.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

De la Tom Hanks la Lady Gaga, iată 12 actori care nu numai că nu au fost alegerea inițială pentru rolurile lor celebre, dar au câștigat și premii Oscar pentru interpretarea lor:

Lady Gaga în S-a născut o stea

S-a născut o stea (A Star is Born), remake-ul din 2018 al dramei muzicale romantice din 1937 cu același nume, în care joacă Lady Gaga și Bradley Cooper, a fost dezvoltat ani de zile înainte ca proiectul să fie materializat.

Sursa: YouTube

Rolul principal feminin în cea mai recentă versiune a filmului, în regia lui Clint Eastwood, ar fi trebuit inițial să fie jucat de Beyoncé, dar realizarea acelui film a fost întârziată și nu a mai fost făcut. În cele din urmă, rolul cântăreței Ally Maine a fost interpretat de Gaga, care a fost nominalizată la categoria cea mai bună actriță și a câștigat Oscarul pentru cea mai bună piesă originală, „Shallow”.

Sandra Bullock în Povestea unui campion

Potrivit Los Angeles Times, Julia Roberts a primit scenariul pentru drama cu subiect sportiv Povestea unui campion (The Blind Side) din 2006, dar „nu și-a exprimat interesul” pentru rol.

Sandra Bullock a acceptat rolul lui Leigh Anne Tuohy și a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță la ceremonia din 2010.

Sursa: YouTube

Russell Crowe în Gladiatorul

Prima alegere pentru interpretarea rolului lui Maximus în Gladiatorul din 2000, al lui Ridley Scott, se pare că a fost Mel Gibson, după cum scria în acel an The New York Times.

După cum știm, rolul i-a revenit în cele din urmă lui Russell Crowe, care a luat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 2001.

Sursa: YouTube

Tom Hanks în Forrest Gump

John Travolta a fost actorul dorit inițial pentru interpretarea rolului lui Forrest Gump în filmul cu același nume, dar a refuzat rolul. Întrebat în 2007 de MTV dacă regretă că a respins roluri celebre, inclusiv acesta, Travolta a spus: „Nu, pentru că dacă nu am făcut ceva ce a făcut Tom Hanks, am făcut altceva care a fost la fel de interesant sau distractiv … Dar mă simt bine în legătură cu unele roluri la care am renunțat, fiindcă s-au creat alte cariere.”

Sursa: YouTube

Hanks a ajuns să câștige Oscarul pentru cel mai bun actor în 1995, învingându-l pe Travolta, care a fost nominalizat la aceeași categorie pentru rolul lui Vincent Vega din Pulp Fiction.

Halle Berry în Puterea dragostei

În 2002, Halle Berry a devenit prima femeie neagră care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, pentru rolul ei din Puterea dragostei (Monster’s Ball).

Sursa: YouTube

Angela Bassett, nominalizată și ea anterior pentru cea mai bună actriță la Oscarurile din 1993 pentru interpretarea Tinei Turner în filmul Eu, Tina Turner (What’s Love Got to Do with It), a declarat în acel an pentru Newsweek că i s-a oferit rolul din Puterea dragostei, dar l-a refuzat pentru că nu se simțea confortabil cu personajul.

Casey Affleck în Manchester de lângă mare

În 2011, Matt Damon a vrut să scrie scenariul pentru filmul Manchester de lângă mare (Manchester by the Sea) și să debuteze ca regizor, urmând să joace și rolul principal.

Sursa: YouTube

În final, după cum precizează The Hollywood Reporter, Kenneth Lonergan a ajuns să fie scenaristul și regizorul filmului, Damon doar producător, iar rolul principal i-a fost încredințat prietenului lor comun Casey Affleck.

Affleck a luat Oscarul pentru cel mai bun actor.

Emma Stone în La La Land

Ar fi greu să ne imaginăm pe altcineva alături de Ryan Gosling pe afișul comediei romantice/musical La La Land, dar o altă Emma fusese pregătită inițial să joace unul dintre rolurile principale ale filmului.

Sursa: YouTube

În faza inițială a proiectului, Emma Watson fusese aleasă pentru rolul Mia Dolan. Mai târziu, ea a explicat că nu se poate angaja fiindcă acceptase deja rolul Bellei în remake-ul filmului Frumoasa și bestia.

„Este o situație frustrantă, prin care un nume este atașat de un anumit proiect de foarte devreme, ca o modalitate de a crea o anticipare sau entuziasm pentru ceva care urmează să aibă loc înainte să fie cu adevărat convenit sau stabilit ceva”, a spus Watson pentru SiriusXM.

Stone a câștigat astfel premiul Oscar pentru cea mai bună actriță la ceremonia din 2017.

Gwyneth Paltrow în Shakespeare îndrăgostit

Gwyneth Paltrow a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea rolului Violei de Lesseps în Shakespeare îndrăgostit (Shakespeare in Love), dar participarea ei nu a fost stabilită de la început.

Sursa: YouTube

După cum a relatat actrița pentru revista Variety în 2019, „mult timp, Julia Roberts s-a știut că urma să aibă rolul, dar apoi versiunea aceea a picat. [Filmul] a ajuns la Miramax și am fost prima persoană căreia i-au oferit rolul”. Dar Paltrow, care trecea atunci printr-o „despărțire cumplită”, „nici măcar nu a citit” scenariul. Rolul i-a fost apoi oferit lui Kate Winslet, care însă l-a refuzat.

În cele din urmă, Paltrow a citit scenariul, s-a îndrăgostit de rol, iar continuarea o cunoaștem.

Jennifer Lawrence în Scenariu pentru happy-end

Sursa: YouTube

Anne Hathaway ar fi trebuit inițial să joace în Scenariu pentru happy-end (Silver Linings Playbook) în rolul lui Tiffany Maxwell, conform remarcilor făcute în 2014 de Harvey Weinstein, producătorul filmului.

Hathaway a părăsit proiectul și a fost înlocuită în final de Lawrence, care a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în 2013.

Jack Nicholson în Cuvinte de alint

Sursa: YouTube

Burt Reynolds a refuzat rolul lui Garrett Breedlove în filmul romantic-comedia neagră Cuvinte de alint (Terms of Endearment), din 1983, o decizie pe care a regretat-o amarnic.

„Mi-aș dori să o fi făcut și, gândindu-mă acum, a fost într-adevăr o decizie proastă, dar în perioada aceea am luat multe decizii proaste. Trebuie să fi fost perioada mea proastă”, a spus actorul în 2016 pentru Business Insider.

Poate că printre regretele sale era și faptul că Nicholson a câștigat Oscarul în 1984 pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din acest film.

Daniel Day-Lewis în Lincoln

Daniel Day-Lewis a câștigat unul dintre cele trei (da, trei!) Oscaruri din cariera sa pentru cel mai bun actor pentru rolul președintelui american din filmul Lincoln al lui Steven Spielberg, din 2012.

Sursa: YouTube

Actorul a primit celelalte două Oscaruri pentru rolurile sale din filmele Piciorul meu stâng (My Left Foot), din 1989 şi Va curge sânge (There Will Be Blood) , din 2007.

Dar, potrivit lui Liam Neeson, Spielberg l-a abordat și pe el pentru acest rol, dar a sfârșit prin a-l refuza. Într-un interviu acordat revistei GQ în 2014, Neeson a mărturisit că, într-un moment de străfulgerare, în timpul unei lecturi, și-a spus: „Nu am de ce să fiu aici. […] Nu vreau să joc acest Lincoln. Nu pot fi el.”

Actorul a adăugat: „Am fost încântat că Daniel l-a jucat și, când am văzut filmul, am zis: „El este perfect în rolul lui Abraham Lincoln. „Perfect”.

Jodie Foster în Tăcerea mieilor

Potrivit regizorului Jonathan Demme, în clasicul thriller psihologic, rolul stagiarei FBI Clarice Starling trebuia să fie jucat de altcineva, nu de Jodie Foster.

Sursa: YouTube

După cum a povestit Demme la Festivalul de Film de la Austin, el a crezut o vreme că Jodie Foster, care era fan al romanului lui Thomas Harris, pe care se bazează filmul, nu ar fi avut o interpretare convingătoare în acest rol.

Potrivit lui Demme, pentru acest rol au fost nominalizate Michelle Pfeiffer, Meg Ryan și Laura Dern, înainte ca în cele din urmă să fie convins să o distribuie pe Foster în rolul lui Starling. Și alegerea sa a dat roade: interpretarea lui Foster a fost impresionantă și actrița a câștigat al doilea Oscar al său pentru cea mai bună actriță pentru rolul său din Tăcerea mieilor.